Pariu câştigat de părintele viticulturii – Octavian Harşianu, din Dumitra, şi de mai tânărul discipol Adrian Botiş, din Lechinţa

Pinot Gris din Valea Rinului, pe Dealurile Dumitrei

Octavian Harşianu a pariat cu agricultura în urmă cu vreo 60 de ani. Şi când era student (terminând facultatea în plutonul fruntaş) şi când a fost inginer stagiar ori director de Gostat. Pariul a fost mereu câştigat şi după ce, din cele peste 200 de hectare de viţă de vie de la Dumitra, unde l-a prins Revoluţia din 1989 ca director, au fost defrişate, pustiite, iar terenurile lăsate pârloagă. A avut marea şansă, în anii studenţiei, de a fi sub oblăduirea unor magisteri adevăraţi, profesori de mare cultură agricolă, care au sădit adânc în rândul studenţilor tainele pământului. A învăţat atunci cum să preţuieşti şi să asculţi glasul pământului. Ajuns inginer, a învăţat munca practică, urmărind lungul drum al seminţei din primăvară până-n toamnă, ori miracolul învierii naturii cu fiecare sezon.

         Octavian Harşianu face agricultură nu din obligaţie ci din pasiune. Acum, când alţi colegi ies zilnic la o cafea pe bulevard, el, inginerul Tavi îşi bea zilnic liniştit cafeaua, fumează o ţigară şi pleacă cu maşina „să bată câmpii”. De la Bungard la Domneşti, de la Blăjenii de Jos şi ajunge tot la Dumitra. Iubirea cea dintâi care nu se uită. E un om al faptelor şi trăieşte alături de natură, care este cartea de vizită. În zona de Câmpie a judeţului, la Bungard – Sângeorzu Nou, a înfiinţat adevărate loturi experimentale, sute de hectare de teren, lăsate după 1989 pradă nepăsării, au devenit Bărăganul zonei prin producţii record, în adevăratul sens al cuvântului. Cultivă prăşitoare şi păioase, creşte animale, ovine în principal, dar pasiunea care-l bucură în fiecare zi este viticultura, producerea vinului, acest adevărat miracol. Şi în faţa unui pahar cu licoare, fără dureri de cap,  inginerului Harşianu îi place să repete o vorbă spusă, poate tot la o degustare de vin: „O sticlă de vin conţine mai multă filozofie în ea decât orice altă carte din lume”.

         La Dumitra, se cultivau peste 200 hectare cu viţă de vie nobilă. E o tradiţie de aproape 900 de ani. Prin anul 1200, la porunca regelui Geza, şi aici au fost colonizaţi saşi care au adus cu ei şi butaşi de viţă de vie. Şi de atunci, dealurile Dumitrei au dat un vin care a ajuns să fie apreciat şi gustat şi în casele regale ale Europei. Inginerul Harşianu, o enciclopedie nescrisă a vinului de Dumitra, după ce în locul vechilor plantaţii au apărut, după ’89, case, păşuni, ori vegetaţie forestieră, s-a gândit, ca un gest de rescriere a istoriei vinului, să ridice pe piedestalul de pe care, pe nedrept, a fost detronat. Şi astfel, Pinot Gris de Dumitra a devenit leit motivul  pentru care se luptă de mai mulţi ani. Prin anii 30 ai secolului trecut, ne spunea domnul Harşianu, acest soi de vin era cel mai bun şi mai căutat din Europa. Aşa s-a ajuns ca vinul de la Dumitra să fie premiat de specialiştii francezi de la Montpelier, într-o competiţie cu zone tradiţionale ale bătrânului continent. Aşa, din pasiune, dar şi sentimental legat de acest areal geografic, a început, în urmă cu puţini ani, munca pentru reabilitarea vinului din Dumitra. Cu sudoare, cu investiţii, cu studii şi documentări de specialitate, iată că, în cel mai nordic şi friguros punct din Europa, aici, la Dumitra, viţa de vie prin soiul Pinot Gris a prins rădăcini. Este o ciudăţenie, se întreabă Harşianu, că acest soi iubitor de căldură, de multă lumină, să prindă din nou viaţă. Prin 2013, a început munca pe şantier. Deja, după trei ani, prima producţie de struguri a fost vinificată. S-au achiziţionat utilaje de mare performanţă, s-au aplicat tehnologiile cerute, s-au specializat lucrătorii în aşa fel încât cele 10 hectare cât cuprinde acum podgoria lui Harşianu să devină un câmp experimental, demonstrând că pasiunea coroborată cu solide cunoştinţe de specialitate poate face minuni. Şi minunea este reaşezarea pe harta viticolă a Europei a vinului Pinot Gris, prin inginerul Octavian Harşianu, care ne spune răspicat, ca o poruncă, faptul că o masă, fără vin de Dumitra, este ca o zi fără soare.

 

Adrian Botiş: Vinul izvorăşte din iubire şi se bea cu delicateţe

         Şi Lechinţa are, oarecum, o poveste asemănătoare în privinţa vinului. Aici s-au născut discipoli ce fac să renască şi să continue tradiţia înaintaşilor. Tot saşii au adus, prin secolul al XII-lea, butaşi de vie ce s-au acomodat la condiţiile climaterice ale zonei. Soiuri precum: Fetească Albă, Fetească Regală, Muscat Ottonel, Riesling, Neuburger au fost apreciate prin zeci de medalii expuse în vitrina cramei (astăzi de nerecunoscut) fiind un brand pentru Lechinţa. Prin 1989, aici erau în jur de 450 hectare cu viţă de vie, care au intrat apoi în paragină. Viile defrişate, dealuri cu expunere la soare, au devenit păşuni pentru crescătorii de oi. Şi luându-se după un proverb german care spune că: A bea vin şi a prospera, a bea bere şi a decădea, tânărul (şi atunci şi acum, fiindcă vinul te întinereşte) Adrian Botiş a început ceea ce unii considerau a fi o utopie, marea evadare din starea de inerţie spre a reda zonei faima de odinioară. Şi Adrian, deşi nu avea o diplomă de viticultor, avea însă cunoştinţe practice şi foarte multă dragoste faţă de vie. A deprins asta de la bunicul său din Sâniacob. Duminica acesta îl lua de mână şi mergeau împreună la Sfânta Biserică, iar în celelalte zile îi era un fel de ajutor în ale viei. Brigadier fiind la viile din Sâniacob, l-a învăţat, practic, secretele viţei de vie. La altoit, la lucrări în verde, stropit, la cules şi apoi la vinificaţie, copilul de atunci a învăţat lecţii care, iată, le predă acum în propria-i plantaţie. Era în acea vreme o adevărată şcoală vitipomicolă la Sâniacob, Coman şi Farcaş, alături de brigadierul Botiş erau adevăraţii dascăli ai satului în domeniul horticulturii. Astăzi, prea puţini sunt cei care ştiu şi practică această străveche ocupaţie.

         Adrian Botiş a investit sume considerabile. În primul rând  finanţări proprii, apoi muncă, efort şi pasiune. Dealurile de la Vermeş erau, în urmă cu ceva vreme, adevărate şantiere. Astăzi constituie o mândrie, nu atât pentru familia lui Adrian Botiş, ci şi pentru specialiştii care rămân impresionaţi de ceea ce au putut să facă două mâini dibace. În anul 2016, a ieşit prima producţie de vin. Acestea sunt certificate DOC, fiind o garanţie a calităţii acestuia. Iar soţia lui Adrian, Marinela, licenţiată în horticultură, este mereu un fel de cap limpede, în aşa fel încât de la calitate să nu se facă nicio concesie. Când serveşti un vin marca Botiş-Bănică din Lechinţa, simţi aroma fină, buchetul şi gustul care te înveseleşte, îşi conferă acea bună dispoziţie. Exploataţia viticolă este în continuă expansiune. Se va ajunge la 50 hectare, iar producţia din 2016 a ajuns şi la 10 tone pe hectar. Şi o altă investiţie este „Crama vie-vin”. Utilaje moderne ce păstrează aroma şi buchetul liniei aidoma celui cules toamna de la Vermeş ori din Kofenberg. În jur de 500.000 sticle vor ajunge la consumatori. La Bistriţa s-a deschis un magazin specializat în desfacerea vinului (vizavi de Muzeul Judeţean), iar în perspectivă, noi unităţi de desfacere la Cluj şi Baia Mare. Acum, în plantaţia de vie se efectuează lucrările de sezon. Angajaţii firmei, deveniţi specialişti practicanţi, cunosc cel mai bine lungul drum al viei, de la plantare până când vinul este servit la masă.

         La Lechinţa, viticultura, prin Adrian Botiş, în principal,  a reintrat în drepturi. Şi înainte de a-mi încheia documentarea, interlocutorul meu mă atenţionează prieteneşte: să ştiţi că vinul se bea cu delicateţe”.

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]