Fotbal. Liga I, etapa a 8-a

Partidă mediocră

Gloria Bistriţa – FC Braşov 0-0

Dacă partida se disputa spre sfârşitul campionatului, coroborat cu situaţia mai puţin bună a oaspeţilor, iar Gloria se poziţiona pe un loc liniştitor, te putea duce gândul la un posibil aranjament, dar iată că şi în această ediţie de campionat nu ne mai aşteptăm la surprize, pierzând echipe puternice pe propriul lor teren, şi atunci ce mai e de spus?

Luni seara, în penultimul joc al rundei, echipa noastră – Gloria – a primit vizita celor de sub Tâmpa – FC Braşov. Am asistat la un joc mediocru, de o slabă factură tehnico-tactică din partea ambelor echipe. În afară de două situaţii clare de gol, mai precis bara lui Szukala din min. 28 şi intervenţia spectaculoasă a lui Albuţ din min. 60, când Chipciu scapă singur cu goalkeperul nostru, în rest ocazii palide din partea atacanţilor noştri a fraţilor Moraeş. Cât despre defensivă, tristeţe mare odată cu plecarea jucătorilor Ciucă şi Latovlevici, cei care închideau mai totul spre poarta lui Albuţ. Am sesizat multe breşe, spaţii libere, încât oaspeţilor le era foarte uşor să pătrundă în careu. Din min. 70, odată cu intrarea brazilianului Igor de Souza, jocul s-a iuţit, înmulţindu-se ocaziile de la poarta lui Mincă. Mai notăm execuţia de mare maestru a lui Moraes Aluisio de sub bară când portarul oaspeţilor scoate în corner şi pătrunderea lui Bruno din min. 47, când driblează trei jucători, şutează puternic, dar defensiva oaspete este la post. Min. 74, noul intrat Igor de Souza, cu o execuţie din întoarcere ca un adevărat brazilian, dar se opune defensiva oaspete. Aşadar, am asistat la un joc pierdut de ambele echipe încât au rămas corigente la examenul dat în faţa suporterilor veniţi într-un număr de aproximativ 2000.

Bistriţa: Albuţ, Năstase (min.80 Thaer), Velcovici, Mureşan, Moraes, Bruno, Moraes Aluisio (min.70 Igor de Souza), Mărginean, Frăsinescu, Predescu, Szukala şi Băjenaru (min.62 Petre Ciprian). Antrenor: Laurenţiu Reghecampf.

Cartonaşe galbene: Mureşan, Petre Ciprian şi Igor de Souza.

Braşov: Mincă, Voicu, Rusu, Oros, Ionescu, Bădoi, Ilyes, Cristescu (min.86 Martinovic), Chipciu, Hadnagy şi Dedu. Antrenor: Daniel Isăilă.

Au arbitrat cu greşeli, la centru – Prodan Gh. Mihai (Cluj-Napoca), ajutat la cele două linii de Ghimguleac (Bucureşti) şi Mudura (Oradea).

Astăzi, de la ora 16.00, echipa noastră va întâlni pe propriul teren, în Cupa României, pe Astra II Giurgiu.

Sperăm ca băieţii noştri să se califice în etapa următoare.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5