Emilia Dabu -U.S.R.

PASAPORT PENTRU ETERNITATE- ”Passeport pour l”eternite ”

Editie bilingvă- VIRGINIA BRĂNESCU

Apărută de curând la editura Karuna din Bistrița noua carte a scriitoarei, profesoarei, pictoriței, omului de cultura Virginia Brănescu, sugestiv intitulat ”Pașaport pentru eternitate”în ediție bilingva româno-franceza, vine să răsfețe sufletul iubitorului de frumusețe literară cu noi poeme de suflet și spirit.
Cartea a fost tipărită în condiții grafice de excelența și este dedicată celor care au ajuns în grădina de lumină a poeziei doamnei Virginia Brănescu.
Autoarea este laureată a Festivalului International de Literatura Pamplano (Spania) premiul II pentru volumul „Cu sufletul în palmă” tradus și în limba germană, este laureată a Festivalului Internațional „Literature-Malmo”(Suedia) pentru volumul „La porțile iubirii”și a a mai multor festivaluri naționale și internaționale. Și noul volum de poezii scrise pentru eternitate cu siguranța vor avea un destin la fel de apreciat.
Poezia doamnei Virginia Brănescu izvorăște din sufletul stelar care-i îmbracă spiritul în comori de frumusețe. Să scrii poezie, proză, eseuri publicistice, să faci antologii de poezie, să fi tradusă în limba germană, franceză, să ai expoziții personale de pictură și un album de mare puritate și dăruire în taina culorilor fascinat de armonia artelor, să fii profesor la zeci de generații, toate aceste calitați de mentor cultural, spiritual fac din scriitoarea Virginia Brănescu un om rar, demn de apreciat și respectat.
Deși poezia pare coborâtă direct din cer Virginia Brănescu ne răsfață și cu un simț al umorului specific doar celor elevați, evoluați. Scriitoarea este o luptătoare, o poetă care deși „iarna e aproape”și poate drumul este și el „pe sfarșit”, corabia vieții mereu va avea de ales fie„neagra noapte”, fie mărețul” infinit”.
Trebuie să înțelegem că toți scriitorii cu vocație au fost oameni puternici, implicați în viața societații, a semenilor, oameni care au luptat și luptă cu greutățile unei lumi care este mereu pe marginea unei prăpăstii, aceasta fiind menirea celui ce s-a născut în patria creației artistice. Virginia Brănescu importanta în literatura și pictura contemporană, este o scriitoare căreia îi pasă, care ia atitudine, un artist care vrea să îmblânzească urâtul și răul prin frumusețe, lumină și cunoaștere.
Poezii de o sensibilitate rară, dedicații de o înaltă noblețe, ori o atenționare tristă, că există și căderi și înalțări, dar cel mai important este țelul, drumul, zborul, stelele,visul.
„Ți-a scris azi iarna veselă scrisoare/ Raboj de gheață și cu ceva nea/ Și ți-a-ncrustat pe sticlă mândră floare/ Un dar de iarna pentru ziua ta /.....Și vântul ți-a compus un amplu numar/Vuind sălbatic veselul lui cânt”.
Bistrița se poate mândri cu valoroși oameni de cultura în întreaga lume. Bistrița este un ținut miraculos care face parte dintr-o țară magică precum România unde sălășluiesc spirite care trudesc pe tărâmul cuvântului scris. Amintesc în acest sens pe Dora Alina Romanescu (U.S.R.), Memuț Maximilian (U.S.R),Elena M.Cîmpan (U.S.R), Olimpiu Nușfelean( U.S.R.), Dorel Cosma, Nicolae Vrășmaș, Victoria Fătu-Nalațiu ș.a.
Acești scriitori contemporani iubitori de frumos duc mai departe literatura clasică reprezentată în acest ținut mirific de George Coșbuc și Liviu Rebreanu.
Fericiți toți cărora distinsa poeta le-a închinat, câte o dedicație cu diferite ocazii, alături de dragele epigrame și destinatarii lor.
Doamna Virginia Brănescu devine un observator de înaltă ținută morală și bineînțeles pretutindeni îngerul poeziei care o însoțește cu dragoste mereu. Aici trăind în galaxii paralele înveți mai repede taina iubirii și atunci „toate gândurile tale râd și plâng, râvnind lumina!”. „În Râpa Dracului m-aș duce/Să decriptez mitologia/Și cu nastrușnice năluce /Să-mi primenesc iar fantezia/ Și să-ți aduc un cald omagiu/ Din mândre zările rebrene / Și să-ți stârnesc un florilegiu/De calde lacrimi pe sub gene!/
Fiecare dedicație este o poezie caracteristică destinului omenesc, țarii stramoșești, dorului, iubirii, frumuseții, vieții, prieteniei, peisajelor, celei mai frumoase dintre lumi, lumea poeziei. „Gând tivit cu nemurire/ Zbor pe cer plin de uimire/ Strop de dor din lună plină/ Noapte albă de lumina....”
Scriitoarea Virginia Brănescu ne pune tuturor sufletele „pe-a inimii hartă/ din multe culori/ Surprinse în zori/ Pe-al cerului prag....Ne amintește mereu ”că-s măști /și rele și bune”.
Navigând tot printre stele/Vrei să spargi haina destină/ Visele-ți devin rebele/ Și tâșnești către lumina”căci „lumea mea-i un univers/ înăbușită într-un vers/...astazi cand „iarna-nghite dulcea vară/și sufletu-i doar de tristețe plin”.
Virginia Brănescu poetă, prozatoare, pictoriță, eseist, epigramistă și-a luat în ”Pasaport pentru eternitate ”toate ființele dragi domniei sale, în poeme de o rară frumusețe sufleteasca. Traduse în fascinanta limbă franceză, limba marilor valori spirituale europene de Jeanette Preudhomme Valais cu mare inspirație și admirație ce se observă la o citire cu inima.
Aici scriitoarea s-a cununat cu eternitatea oferindu-ne doar ”daruri spirituale”, de esență, vii, aprige. Doamna scriitoare Virginia Brănescu devine prin opera domniei sale, creatorul îndrăgostit de tot ce-i luminos și adevarat, bun și minunat pe lumea aceasta. Flacără vie a unei epoci în care poezia mai era se pare acea regina râvnită de toți îndragostiții universului.
Se nasc rar oameni cu talent, har, dragoste, pasiune față de planeta pe care o străbat în scurtul sejur pământesc care ni se oferă drept jertfă stelară. Foarte puțini reușesc să-și păstreze verticalitatea cuvântului, scrisului, talentului. Dintre aceștia din ce în ce mai rari ,,să reținem cu lumina numele poetei, scriitoarei, profesoarei Virginia Brănescu, care a spart „luptând aprig perdeaua ceții”și niciodată la vis, la zbor, la vers, nu a renunțat „ducînd nădejdea-n brațe spre izvor” tot așteptând „un zeu să-mi vină de la stele”, oricât a fost drumul de greu și obositor.
Și cum muntele iubirii din inima autoarei străbate veșniciile așa și urarea ”s-aveți un suflet plin !”. Să visați mereu toți cititorii cărților semnate cu dragoste, har, talent, evoluție spirituală și omenească de Virginia Brănescu în zborul literar pe care îl strabate cu toată dăruirea cerească.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5