Pe aripile muzicii de fanfară, cu profesionista Muzică Militară a Garnizoanei Bistriţa

Un eveniment de o sensibilitate aparte şi de trăiri afective deosebite s-a realizat printr-un superb şi profesionist concert aniversar, cu un titlul semnificativ – „Pe aripile muzicii de fanfară”, acţiune organizată de Brigada 81 Mecanizată „General Grigore Bălan” şi Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, în Sala „Valeria Peter Predescu”, din Complexul Dacia a CJC, în prezenţa oficialităţilor judeţene şi locale, a unui numeros public avizat, intrarea fiind liberă.
Festivitatea a debutat cu un moment de reculegere în memoria col. ing. Vasile Ioan Olah, cdt. Batalionului 405 Sprijin Logistic „Năsăud”, trecut la cele veşnice, în armata cerească.
Despre deosebita activitate desfăşurată de profesionista Muzică Militară a Garnizoanei Bistriţa a vorbit, cu multă vervă şi motivaţii, ofiţerul cu Informarea şi Relaţii Publice, lt. Andreea-Maria Mureşan, care a elogiat activitatea Muzicii Militare a Garnizoanei Bistriţa, înfiinţată în anul 1969 şi care a avut un palmares concertistic naţional şi internaţional deosebit, ultima evoluţia a avut loc în anul 2017, la Roma, în compania Orchestrei Carabinierilor din Roma.
O prezenţă scenică deosebită, care a încântat asistenţa, a fost invitatul special – Corul Batalionului 812 Infanterie Bistriţa, care a susţinut un grupaj de cântece patriotice dedicate Centenarului Marii Uniri, dintre care amintim: Treceţi batalioane române Carpaţii, Pui de lei, Trei culori etc.
A urmat un senzaţional şi captivant concert de fanfară profesionist, care a cuprins o paletă diversă de cântece pentru fanfară, piese din film, arii din opere etc., sub bagheta deosebitului, inimosului şi talentatului dirijor profesionist – plt. adj. Bogdan Bejinaru, care au reuşit, cu brio, să producă senzaţie şi să încânte auzul şi sufletul spectatorilor, culegând aplauze la scenă deschisă.
La marcantul eveniment au onorat cu prezenţa subprefectul judeţului – Ciprian Ceclan, vicepreşedinţii Consiliului Judeţean – prof. Vasile Puica şi ec. Ioan Ţintean, viceprimarii municipiului Bistriţa – Gelu Muthi şi Cristian Niculae, şi nu în ultimul rând cdt. Brigăzii 81 Mecanizată – col. Mircea Gologan.
O seară de magie muzicală de fanfară, cu încântare şi simţire românească.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5