Pe aripile vremii în Cetatea Medievală Bistriţa

Cetatea Bistriţei va prinde viaţă în cadrul unui eveniment special,

programat între 28 - 30 octombrie la Târgul Turistic Medieval.

“Un eveniment special, în cadrul căruia farmecul trecutului şi unicitatea oraşului vechi se vor îmbina perfect într-o serie de reprezentaţii artistice, seminarii şi demonstraţii, la care vor avea acces toţi iubitorii de artă, cultură şi istorie, dar nu numai. Organizatorii propun un program bogat ce include diferite manifestri menite s promoveze tradiţiile locale şi să amintească oamenilor de obiceiurile de altă dată, în cadrul cărora iubitorii spiritului medieval vor putea să savureze farmecul oraşului vechi, luând parte la acţiuni culturale, informative şi de divertisment”, declară Adela Marchiş, director de Strategie

Amprenta Advertising.

Deschiderea oficială a Târgului Turistic Medieval, va avea loc vineri, 28 octombrie, şi va fi marcată de un tur organizat în centrul istoric vechi al oraşului, adresat atât turiştilor, cât şi bistriţenilor.

“Considerăm acest demers oportun atât pentru cei veniţi din afara oraşului cât şi pentru noi, cei ce trăim aici. Astfel, persoanele interesate să afle poveştile scrise şi nescrise ale burgului nostru, vor avea parte de o plimbare plăcută, în compania unui ghid care le va prezenta monumentele oraşului şi informaţii despre istoria

Bistriţei”, a precizat municipalitatea. Tururile cu ghid vor fi programate de mai multe ori pe parcursul celor 3

zile. Tot in prima zi, bistriţenii şi oaspeţii lor vor avea parte de momente artistice oferite de cetăţile medievale Siebenburgen, precum şi de o reprezentaţie de teatru pentru copii, un concurs de sculptat dovleci pentru elevi şi un tur organizat al monumentelor istorice.

Ziua a doua debutează cu deschiderea oficială a Congresului Sibenburgen, la care sunt aşteptaţi reprezentanţi ai cetăţilor Siebenburgen din Transilvania. În cadrul Congresului va avea loc lansarea Ghidului turistic Siebenburgen. În aceeaşi zi, organizatorii au pregătit un concurs culinar şi multe animaţii stradale

Interesante este şi Carnavalul costumat.

Ultima zi de târg va avea loc cu implicarea liceelor bistriţene, care vor face deliciul publicului larg, o serie de competiţii

sportive medievale, în urma cărora, o echipă va obţine titlul de “Sportivii Cetăţii Medievale Bistriţa.”

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5