Pe podium la Blaj

Asociaţiunea Transilvană pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român – ASTRA, Despărţământul ,,Timotei Cipariu’’ – Blaj, a organizat Festivalul concurs ,,OCROTIŢI DE EMINESCU’’, ajuns la ediţia a XI-a. Premierea va avea loc astăzi, la CENTRUL DE CULTURĂ « IACOB MUREŞIANU » Blaj, unde va fi şi colocviul literar « Ocrotiţi de Eminescu . O surpriză plăcută pentru judeţul nostru este faptul că ne aflăm pe podiumul acestui concurs, prin Maria Andra Cotoc, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu”, îndrumător scriitoarea Elena M. Cîmpan, preşedinta Societăţii Scriitorilor Bistriţeni. Andra a obţinut premiul II şi premiul revistei “Gând românesc”. Scriitorul Virgil Şerbu Cisteianu, directorul revistei, ne-a declarat că pe lângă publicarea în revistă, tânăra poetă va beneficia până la finele anului şi de un volum editat gratuit de “Gens latina”. Andra a participat la Olimpiada naţională de limba şi literatura română, unde a primit Menţiune şi Premiul special pentru originalitate, dar şi la Concursul naţional de poezie „George Coşbuc”-sectiunea manuscrise, unde a obţinut Premiul special al juriului.

Prezentăm câteva poeme semnate de Maria Andra Cotoc

Cântec pentru casa sufletului

Există un loc mic, strâmt, neîncăpător

Ascuns de ochii străini, plinide durere

E acoperit cu nuanţe de gri

Şi de curcubeu

L-am mobilat, în timp

Cu o gramadă de…nimicuri

Şi a crescut spre interior

Asemeni unei scoici care

A depus prea mult sidef

Şi astfel cu diverse instalaţii rafinate

O vad acum aidoma unui hotel luxos

Sau îmi pare mai degrabă o cocioaba părăsită.

Locului acestuia îi zic simplu: casă,

Casa sufletului meu este refugiul meu

Înăuntru-i creşte seva

Care-mi hrăneşte trupul slăbit

Şi sufletul atunci când apari tu

TU! Sună ca un ecou îndepărtat,

Atât de melodios şi uneori atât de...

GOL...atunci când nu mai stiu ce eşti.

De unde vii ? Ce cauţi în casa mea?

Ai aparut pe nesimţite când

Noaptea îşi aruncase mantia-i

De ţinte stropite cu argint.

Mi-ai cerut voie să te adăposteşti aici?

Iar acum mi-ai distrus pereţii acoperiţi

Cu nuanţe de gri

Şi de curcubeu

Erau proaspăt mâzgăliţi

Cu mâinile mele de cerneală

Nu vezi? Acum s-au scorojit

A putrezit trecutul din ei sau

A fugit sau s-a ascuns de mine.

De unde aduci atatea culori înfiorătoare

Eşti poate chiar un pictor impresionist

Aş vrea să schimbi pensulele

Dar mai bine lasă-le aşa

Căci deodata, casei parcă i-au crescut

Rădăcinile spre interior,

Nu ştiu ce magie ai facut...

Un zambet răsare prin podele

Şi-un cântec răsună din nimicuri

Asta îi lipsea: rămân

nuanţele de curcubeu...

Reproş tacit

sufletul meu?

refugiul unora ce vin

şi însetaţi îi beau din seva-i

pleacând apoi lăsându-l pustiit

tu vii spre el

te las să te înfrupţi din plin

aşa cum alţii

linişte sau dragoste aici găsesc

suflete al meu, izvor nesecat

ai oferit atâtea şi acum plângi

pereţii tăi distuşi

sunt părăsiţi

şi nimeni nu se mai întoarce

să-i aline...

Fior de toamnă

simţi stropii reci de ploaie?

cum plânge iar cerul auzi?

suspină sufletul toamnei

în pământul de stele

cu mâini de cerneală

fior de gheaţă

peste fiinţa de pustiu atinsă

vezi lumina crudă a pădurii?

pată de septembrie...

Insula de aşteptare

Tu n-ai venit, tu poate n-ai să vii

Pe insula plutind fără oprire,

Dar eu te aştept şi...

De-ai să reînvii

O să clădim din flori...o nemurire.

Îţi voi păstra neîntinata faţa,

În palmele-arzând de-nfiorare

Şi-ţi voi zidi doar sufletul tău cald,

În mine, unde-i doar ninsoare...

Rugă şi zbor

Eşti călător grăbit ce se deşteaptă

Nedumerit, pe a visurilor treaptă.

Zadarnic vii, te-apropii şi te înclini

Sub taina sfântă a straniei lumini...

Acum, esti valul nesfârşit ce tună

Purtând pe spate ceruri schimbătoare,

Eşti pasărea ce ţipă prin furtună

Cu aripi arcuite peste mare.

Cu gândul şi cu ochii-nfipţi în largul

Poemului ce-întârzie sfârşitul

Ai vrea să fii totuna cu catargul,

Ce sfâşie în doua infinitul.

Rugă pentru poet

Tu, Omule-Durere

de-acolo mă priveşti

De dincolo de lume,

de dincolo de mine.

Sufletul meu e-o torţă,

îţi luminează chipul.

Durerea-ţi reînvie şi lacrimi izvorăsc.

Ţi le opresc în palme

şi le sădesc în mine.

Din nefiinţă aduci

şi dorul şi suspinul,

Şi lacrima ce-ţi cade

dinou în palma mea.

Tu ceri îndurare de dincolo de lume,

Iar eu cer îndurare chipului tău

născut parcă din suferinţa de...

a fi poet în lume...

Dialog cu...vântul

Am întrebat vântul –

-Oamenii ce sunt?

Mi-a spus că sunt doar...

adierile vieţii pe pământ.

Am întrebat vântul –

-Ce este iubirea?

Mi-a spus că este doar...

absolutul din noi.

Şoapta vântului

Te-am căutat,

cu sufletul sângerând

de o iubire rătăcită în amurg.

Te-am regăsit pe cărare de primăvară,

îmbrăţişând vântul.

Fiecare murmur al vântului

era şoapta ta de iubire.

Fiecare cuvânt de iubire

era şoapta vântului.

Joc naiv

E iarna sângerândă a sufletului meu

Însetat de bucuria iubirii tale,

Fiinţa cu dorul în adâncul neliniştii mele,

Dorul meu sădit din

lacrimi de stea.

Dorul meu sădit din

bucuria iubirii.

Eu sunt lacrima iubirii tale

Şi visul întrupat din bucurie de stea.

Muzica stelelor

Ascult muzica stelelor,

fluviul sunetelor se revarsă în mine,

ca un torent, sângerându-mi fiinţa,

Iar sângele-mi cotropeşte sufletul,

lăsându-mi doar...

visul neucis de stele.

Zbor ucis

Plutesc,

în braţe, cu pasărea

fericirii ucisă de gândul

rătăcit în amurg.

Alerg,

spre neant, crzând

că-i voi da viaţă

să lupte pentru un...absolut.

Nu sunt ce par a fi

Sunt stea

Luminând cerul in ploaie.

Sunt lumina

revăzând întunericul din noi.

Sunt vis, sunt chemare,

sunt ploaie şi vânt.

Sunt lacrimă şi flacără pătrunsă-n nefiinţă.

Sunt culoare şi freamăt de speranţă.

Sunt visul unei dimineţi zăvorâte,

în lăcaşul întunecimii din noi.

Sunt speranţa gândului nerostit încă

de tremurul necuprincului din noi.

Sunt lumina cireşilor în floare

sau doar mireasma lor.

Sunt lacrima ce doare,

stinsa fiind de aripa genelor.

Sunt plânsul unui ochi de copil

însetat de soarele dimineţii în flăcări

Şi totuşi...

Nu sunt ce par a fi.

Periplu

Am vrut să strig la nemurire,

dar buzele mi-au încremenit însângerate.

Am mers, mai apoi, spre înaltul sufletului meu,

să-mi caut menirea.

Am aflat că ea-i durere şi sete de necuprins.

Am pornit în căutarea Eului din mine.

Am regăsit locul durerii,

am continuat drumul

până la izvorul şoptitor

al lacrimilor mele.

Am dezertat, lăsând loc

trecerii prin Univers...

A deznădejdii stelare.

Am alergat prea mult în infinit,

Şi-am obosit...

Iar sufletul mi-e greu de-atâta

căutare.

Metamorfoză

Prin ploaie,

cu vântul de mână alerg.

Şi mă-nchin frunzelor

Şi mă-nchin florilor

Şi simt deodată

că trupul mi-e greu.

M-am transformat

şi nu mai sunt eu!