Pecheziţii în Bistriţa-Năsăud la suspecţi de contrabandă cu produse petroliere

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Iaşi, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul B.C.C.O. Iaşi si BCCO Bacău, au procedat la destructurarea unui grup infracţional organizat, constituit din 35 de persoane, ce acţiona pe raza judeţelor Iaşi si Bacău, specializat în săvărşirea infracţiunilor de contrabandă cu produse petroliere, evaziune fiscală şi spălare de bani.

Potrivit DIICOT, în cauza sunt efectuate 56 de percheziţii domiciliare, la locuinţele învinuiţilor precum si la sediile unor societăţi comerciale de pe raza municipiului Bucureşti si a judeţelor Iaşi, Bacău, Prahova, Bistriţa-Năsăud şi Constanţa.
Membrii grupării au obţinut beneficii financiare substanţiale, utilizând un număr de 32 de societăţi comerciale pentru efectuarea de operaţiuni ilegale cu produse petroliere.

“Astfel, ca mod de operare, învinuiţii au derulat operaţiuni de import din Bielorusia în România de produse petroliere accizabile - motorina, declarate vamal de către importator ca fiind combustibil pentru încălzit, în scopul sustragerii de la plata accizelor şi taxelor vamale datorate statului.
În fapt, liderii grupării, prin intermediul a şapte societăţi comerciale din municipiile Bacău, Iaşi si Bucureşti, au procedat la comercializarea fără documente legale a importante cantităţi de motorină, aceste societăţi înregistrând achiziţii şi respectiv livrări fictive de combustibil lichid uşor - C.L.U. si motorină, de la şi către firme tip ”fantomă”.
În aceasta modalitate a fost introdusă în ţară cantitatea de aproximativ 3500 tone motorină, prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională ca urmare a neplăţii taxelor aferente fiind estimat la suma de 1.500.000 de Euro”, se arată în comunicatul DIICOT.

La sediul D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Iaşi vor fi conduse 35 de persoane în vederea audierii, urmând ca după finalizarea audierilor sa fie dispuse măsurile legale. Suportul tehnic şi informativ a fost asigurat de către SRI şi DOS.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5