CUVÂNTUL VINDECĂTOR

Pelerinul rus

Cartea Pelerinul rus este o bijuterie spirituală ce nu trebuie să lipsească din nici o bibliotecă. Ea se mai numeşte şi Mărturisirea unui pelerin despre lucrarea plină de har a Rugăciunii lui Iisus, fiind tradusă în principalele limbi de circulaţie încă din anul 1928.

Acest Pelerin pleacă prin lume mânat de dorinţa de a înţelege următoarele cuvinte auzite într-o zi la Sfânta Liturghie: Rugaţi-vă neîncetat. Textul „rugaţi-vă ne’ncetat” îl aflăm în Epistola întâia către tesaloniceni a Apostolului Pavel, Capitolul 5, Venirea Domnului, Îndemnuri şi salutări, verset 17, Biblia Bartolomeu, 2001, pag. 1696.

Cartea cuprinde şapte povestiri ce descriu drumul parcurs de Pelerin pentru a se dumiri cu privire la Rugăciunea neîncetată. La final citim o învăţătură apostolească şi proorocească privind Canonizarea Sfântului Siluan Athonitul.

În timpul lecturii, aşa cum fiecare dintre noi cititorii facem, am conexat anumite învăţături scrise aici acum o sută de ani, cu învăţături ale unor maeştri ai spiritului contemporani, sau plecaţi de curând dintre noi.

Pelerinul întâlneşte în călătoria sa un monah din Sfântul Munte Athos care l-a rugat să-l îngrijească cu plată fiindcă era bolnav. Pelerinul răspunde: - Nu-mi tebuie nici o plată. Te voi sluji cu osârdie cu tot ce-mi stă în putinţă, pentru Numele Domnului. Apoi povesteşte: În acest chip am rămas la el. În răstimpul cât l-am slujit am auzit multe lucruri folositoare sufletului. Mi-a vorbit despre Sfântul Munte Athos, de marii nevoitori de acolo şi de mulţi pustnici şi sihaştri. Avea la el Filocalia în limba greacă şi cartea lui Isaac Sirul. Noi citeam împreună şi asemănam traducerea rusă făcută de Paisie Velicicovschi cu originalul, cu care prilej el a recunoscut că e cu neputinţă să traduci mai exact şi mai adevărat Filocalia din greceşte, decât aşa cum a tradus-o Paisie în limba slavonă. După cum am băgat de seamă, el se ruga neîncetat şi era iscusit în rugăciunea lăuntrică ce se săvârşeşte din inimă: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă!

În cuvintele de mai sus, vedem preocupările creştinilor... superbe preocupări! Creştinii ştiu că rugăciunea este un remediu puternic pentru sănătatea omului. Ştiinţa recentă spune că Rugăciunea nu numai că reglează toate procesele din organismul uman, ea repară şi structura grav afectată a conştiinţei.

Mai departe vă invit cu dragoste să citim câteva cuvinte ziditoare ale Părintelui Teofil Pârăian când i s-a pus întrebarea: Pot fi depăşite complexele de inferioritate faţă de ceilalţi? Părintele, orb din naştere, (născut la 3.03.1929, plecat la Domnul la 29.10.2009), răspunde: Cam greu. Ca să poţi depăşi situaţiile acestea, trebuie să ai totuşi ceva care să te afirme ca unul care depăşeşti situaţiile astea. Adică, în creştinism nu are ce căuta depresia, nu are ce căuta deznădejdea, nu are ce căuta neliniştea, nu are ce căuta confuzia, nu are ce căuta zdroaba sufletească, în creştinism nu are ce căuta zbuciumul. Un om cu adevărat creştin toate le vede în lumină, toate le vede cu seninătate, toate le vede cu încredinţarea că Dumnezeu este cu noi.

Citiţi şi Dumneavoastră Pelerinul rus şi faceţi conexiunile care vă vin în minte şi suflet.

Dragi cititori ne întâlnim, prin intermediul acestei Rubrici, săptămâna viitoare cu prima parte dintr-un Eseu pe care l-am intitulat: Terapia de responsabilizare.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5