Penitenciarul, în sărbătoare

În fiecare an, la 29 iunie, odatã cu prãznuirea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel – ocrotitorii sistemului penitenciar românesc – se celebrează Ziua Personalului din unităţile penitenciare din România. Această zi specială constituie un bun prilej pentru promovarea la nivel comunitar a tradiţiilor organizaţionale ale instituţiilor penitenciare, precum şi pentru îmbunãtãţirea percepţiei opiniei publice cu privire la rolul şi locul lucrãtorului de penitenciar în societate.
Începând de astăzi, în Penitenciarul Bistriţa se vor derula o serie de activităţi ştiinţifice, cultural-educative şi recreative, în care sunt implicaţi atât funcţionarii publici cu statut special, cât şi persoanele private de libertate. De la ora 13.00, la sediul instituţiei, reprezentanţi ai instituţiilor publice şi organizaţiilor neguvernamentale locale sunt aşteptaţi la o întâlnire de lucru, cu tematică dedicată problematicii asistenţei acordate categoriilor vulnerabile de persoane private de libertate. De la ora 16.30, pe terenurile Bazei Sportive "Alex" se vor reuni echipele personalului unităţii şi ale celorlalte instituţii ale Garnizoanei Bistriţa, la disputarea finalei şi premierea câştigătorilor, în cadrul „Cupei Penitenciarului” la minifotbal şi tenis de masă.
Joi, la sediul unitãţii va fi organizatã o şedinţã festivã, în cadrul cãreia se vor comunica avansãrile în gradul profesional urmãtor şi se vor acorda diplome de merit pentru cei mai buni lucrãtori din penitenciar, pe domenii de activitate. Tot joi va fi Ziua Porţilor Deschise, demers care va oferi posibilitatea reprezentanţilor societăţii civile de a vizita unitatea, în scopul cunoaşterii realităţii obiective din mediul carceral. Accesul în unitate va fi permis în intervalul orar 9.00 – 15.00, în baza unui act de identitate valabil (carte de identitate, buletin de identitate, paşaport), persoanele vizitatoare urmând să se conformeze regulilor ce privesc accesul în locul de deţinere, precum şi prevederilor Regulamentului de Ordine Interioară al unităţii. Persoanele cu vârsta sub 14 ani vor avea acces doar însoţite. Totodată, cei care vizitează unitatea vor putea admira şi achiziţiona produse din cadrul unei expoziţii de obiecte de artizanat, lucrări de sculptură şi picturi realizate de persoanele private de libertate în cadrul atelierelor ocupaţionale.
Vineri, începând cu ora 9.30, la sediul unităţii, P.S. Vasile Someşanul, episcop - vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, va oficia o slujbă arhierească, la care vor participa atât personalul, cât şi persoane private de libertate. La slujba religioasă pot participa şi membri ai societăţii civile, transmite inspector de penitenciare Laura Opriş purtător de cuvânt Penitenciarul Bistriţa.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5