Percheziţii în Bistriţa-Năsăud, şi alte cinci judeţe, pentru contrabandă de ţigări

sursa: IGPR

Poliţişti din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Suceava şi procurorii D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Suceava au efectuat, în această dimineaţă, 43 de percheziţii la mai multe persoane suspectate de contrabandă cu ţigări. În cauză, au puse în executare 30 de mandate de aducere.

La data de 19 noiembrie a.c., poliţişti din cadrul Serviciului de Investigarea Fraudelor - Biroul de Combatere a Fraudelor Vamale - I.P.J. Suceava, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T – S.T. Suceava, au desfăşurat 43 de percheziţii domiciliare, pe raza judeţelor Suceava (33), Satu-Mare (2), Harghita (3), Mureş (2), Sibiu (1), Bistriţa – Năsăud (1) şi în municipiul Bucureşti (1).

Au fost vizate două grupări organizate infracţionale, specializate în trafic cu ţigări de contrabandă extracomunitară, suspectate că au acţionat pe raza judeţelor Suceava, Bistriţa-Năsăud, Bucureşti, Mureş, Harghita, Satu Mare, Sibiu şi Arad.

În urma percheziţiilor au fost ridicate dispozitive de transport (hamuri), peste 1.000 de pachete de ţigări, unităţi PC, înscrisuri şi au fost indisponibilizate mai multe autoturisme. În cauză, au puse în executare 30 de mandate de aducere. Persoanele în cauză au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Suceava, pentru audieri.

În fapt, una dintre grupările infracţionale, formată din cetăţeni români şi ucraineni, ar fi introdus pe teritoriul României, din Ucraina, importante cantităţi de ţigarete de provenienţă extracomunitară, care ulterior ar fi fost valorificate. Fiecare dintre membrii grupării avea un rol bine determinat, gruparea fiind alcătuită pe segmente, partea de furnizare fiind asigurată de segmentele ucrainene, iar partea de preluare, livrare şi valorificare de către segmentul român.

În cadrul actelor de preluare, transport şi valorificare a ţigaretelor ar fi fost utilizate metode variate, respectiv aparate de zbor ultra uşoare pentru livrarea şi preluarea ţigărilor, “cărăuşi” care cunoşteau foarte bine zona de frontieră pe unde urmau să fie introduse ţigările, autoturisme special modificate pentru disimularea ţigărilor.

Cea de-a două grupare infracţională ar fi procurat şi colectat ţigaretele de provenienţă extracomunitară şi recomercializat pe piaţa neagră din România, cu preponderenţă pe raza judeţelor Harghita şi Sibiu.

Liderul acestei grupări ar fi preluat, de pe raza judeţului Suceava, de la un alt suspect, prin intermediul unei firmei de curierat rapid, cantităţi importante de ţigarete, care ulterior erau valorificate de ceilalţi membri. Membrii acestei grupări utilizau, pentru transportul ţigărilor, autoturisme închiriate de la o societate comercială din Sighişoara.

În urma investigaţiilor, a reieşit că membrii grupărilor ar fi traficat 509.200 de pachete de ţigări, având o valoare de piaţă estimată la 5.092.000 de lei, fiind confiscate în 88.791 pachete de ţigări, în valoare de aproximativ 888.000 de lei.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale – I.G.P.R., S.R.I. şi D.I.P.I..

Acţiunea s-a desfăşurat şi cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate – I.G.P.R..

La activităţi au participat şi luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale – I.P.J. Suceava şi ofiţeri D.G.A-S.T. Suceava şi jandarmi.

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]