Percheziții domiciliare în Lechința și Sângeorzu Nou. Patru persoane reţinute

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale, sprijiniți de către polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și Biroului Arme, Explozivi și Substanţe Periculoase au efectuat cinci percheziții domiciliare în localitățile Lechința și Sângeorzu Nou. Cu această ocazie au fost conduși la audieri patru bărbați, cu vârste cuprinse între 19 și 47 de ani, despre care polițiștii au indicii că în perioada octombrie 2017- ianuarie 2018 ar fi sustras aproximativ 1.600 kg cupru din incinta unei societăți comerciale, din Bistrița. Prejudiciul cauzat este de aproximativ 54.000 lei.

Față de cei patru s-a dispus măsura reținerii pentru o perioadă de 24 ore pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și complicitate la furt calificat în formă continuată, urmând a fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița cu propunere de arestare preventivă.

Cercetările continuă de către poliţiştii din cadrul Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Bistrița în vederea documentării întregii activităţi infracţionale și recuperarea prejudiciului.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]