PERSONAJELE CRĂCIUNULUI

Aşteptăm de fiecare dată cu drag sărbătorile de iarnă care se deschid în sufletul nostru ca o,, catedrală sonoră’’, odată cu Naşterea Mântuitorului. Ele vin şi se duc, deşi sunt ale noastre, ne măsoară doar clipele vieţii, ne mângâie şi ne alină dorul, care nu se vindecă niciodată. El este etern şi specific sufletului românesc în care arde mereu aceeaşi chemare. O chemare ce vine din adâncuri şi se prelungeşte ca un ecou. Este lumina care dă culoare vieţii, întreţine flacăra bucuriei şi a iubirii , înnobilează moştenirea de peste veacuri.

Betleemul este pretutindeni, la noi şi acolo unde oamenii cred în Iisus Hristos. Naşterea Lui se petrece mereu la timpul prezent pentru că, prezentul ne reprezintă şi întreţine flacăra vie a propriei noastre existenţe. ,, Hristos se naşte’’, îngerii cântă’’, magii îl adoră’’, cerul se deschide’’, ,, steaua sus răsare’’, sunt verbele şi expresiile care ne însoţesc la sărbătoarea Crăciunului. Acest spectacol spiritual se desfăşoară pe scena sufletului nostru , având câteva personaje care ne sunt atât de familiare.

În centrul sărbătorii se află Pruncul Sfânt Iisus, cel care se naşte pentru a mântui omenirea de păcatul său primordial. Cinstirea Pruncului este strâns legată de cinstirea Maicii sale, Maria , cea ,, binecuvântată între femei’’, icoana feminităţii care reuneşte tainic maternitatea şi fecioria. Alături de Maria se află Iosif, logodnicul său, încredinţat să păstreze taina zămislirii.

Steaua vesteşte din ceruri naşterea lui Iisus, îngerii şi păstorii se bucură împreună, iar trei înţelepţi ai lumii vechi, Magii sau ,,Craii de la Răsărit’’, Baltazar, Gaspar şi Melchior, vin să-L mărturisească şi să I se închine, aducându-I în dar aur, smirnă şi tămâie, fiecare având o anume semnificaţie : aurul reprezentând demnitatea împărătească, tămâia cea preoţească , iar smirna – Patimile şi moartea lui jertfelnică.

Irod este personajul obsedat de gândul că venirea lui Iisus pe lume ar putea să-i clatine scaunul împărătesc şi de aceea pune la cale uciderea pruncului, însă fără succes. În tradiţia românească există o specie de colind dramatizat, numit ,, Irozii’’.

Un alt personaj care nu apare în tradiţia bisericească , dar este foarte îndrăgit de copii şi chiar de cei vârstnici, este Moş Crăciun, cel care va deveni,, sfântul cel mai bătrân’’, ,, cel dintâi creştin’’, soţul femeii care a moşit-o pe Maria. Se spune el s-a căit atât de mult, încât a doua zi,după ce a pricinuit necazuri soţiei sale, Crăciuneasa şi a văzut minunile dumnezeeşti, şi-a împărţit întreaga avere copiilor săraci , de unde tradiţia de a face daruri de Crăciun, mai ales copiilor. Acest personaj a apărut în secolul al XIX-lea şi ne încălzeşte sufletele şi astăzi prin credinţa, bunătatea şi bucuria care ne-o aduce în fiecare an în casele noastre.

Moş Ajunul apare şi el personificat în folclor, sub chipul unui moş cumsecade, frate mai mic al lui Moş Crăciun, păstor de oi sau de capre. În dimineaţa zilei de 24 decembrie, copiii umblă la ajunat. Se spune că numai băieţii au voie să umble cu ajunatul, pentru că sunt cei care aduc bunăstarea în casele oamenilor. Toate aceste personaje se întâlnesc in colinde ,care sunt cele mai vechi cântece ale neamului românesc şi le păstrăm cu sfinţenie ca pe-o adevărată comoară a sufletului nostru.