PERSONALITATE şi TRANSFER

Pentru că săptămâna trecută am început să vorbim despre Anima şi Animus, dar nu am amintit câteva lucruri necesare, le vom spune acum, la începutul acestui ultim articol despre cartea PERSONALITATE şi TRANSFER.

„ANIMA este arhetipul feminin la bărbat, iar ANIMUS este arhetipul masculin la femeie. Fiecare sex manifestă trăsături temperamentale şi gesturi, atitudini care sunt, de regulă, proprii celuilalt sex datorită secolelor de viaţă trăită împreună.”

În Dicţionar citim: Anima şi Animus. Personificare a unei naturi feminine în inconştientul bărbatului şi a unei naturi feminine în inconştientul femeii. Această bisexualitate psihică este o reflectare a realităţii biologice că numărul mai mare de gene masculine(respectiv feminine) este factorul decisiv în determinarea sexului masculin(respectiv feminin). Numărul mai mic al genelor sexului opus pare să formeze un caracter corespunzând sexului opus, care rămâne însă, datorită faptului că se află în inferioritate, de obicei inconştient.

Carl Gustav Jung spune: „Fiecare bărbat poartă în sine imaginea femeii eterne, nu imaginea cutărei femei anume, ci a unei femei în genere. Această imagine este, în fond, un conglomerat ereditar inconştient, provenind din timpuri străvechi şi îngropat în sistemul viu, un «tip» («arhetip») obţinut din toate experienţele ancestrale legate de fiinţa feminină, un rezultat al tuturor impresiilor despre femeie, un sistem psihic de adaptare moştenit... Acelaşi lucru este valabil şi la femeie, şi ea poartă în sine o imagine despre bărbat. [...] Întrucât această imagine este inconştientă, ea e întotdeauna proiectată inconştient asupra fiinţei iubite şi este unul din motivele esenţiale ale atracţiei pasionale sau ale contrariului ei.”

Începem discuţia noastră despre Jung şi Dumnezeu cu o întrebare a unui reporter şi cu răspunsul lui Jung:

„R. - Credeţi în Dumnezeu? - J. Nu cred. Acum ştiu.”

Când a ajuns Jung la concluzia că ştie că Dumnezeu există nu ştim.

Referitor la multele filozofii formulate şi publicate de-a lungul vremii în legătură cu forţele ce mobilizează omul în existenţa sa, constatăm acum, la începutul Mileniului trei că, de fapt, în sufletul omului sunt prezente mai multe forţe şi pot fi explicate prin existenţa lui Dumnezeu. Existenţa omului pe diverse planuri face ca să vedem cum, în toate momentele vieţii pulsează aceeaşi energie divină ancestrală.

Înţelegând Fiinţa umană în mod holistic vom da dreptate:

• şi lui Freud care a considerat că cea mai importantă forţă motrice a manifestărilor umane este instinctul sexual;

• şi lui Adler care a determinat instinctul puterii drept un mobil compensator al sentimentului de inferioritate care, dacă se realizează pe deplin, diminuează sau exclude dorinţa sexuală;

• şi lui Jung care a cuprins în studiul său concluziile de mai sus, şi a spus că instinctul dominant ce depăşeşte alte pulsiuni şi pasiuni este o ancestrală şi mistică dorinţă a omului după Divinitate, un dor după Creatorul Lumii, al Universurilor. Un dor după Dumnezeu.

Deci, când reuşim să Îl iubim în primul rând pe Dumnezeu, acest sentiment poate să ne ajute să transformăm instinctele în spirit şi să depăşim cele mai puternice pulsiuni şi pasiuni umane, lucru care nu este uşor de realizat, dar ştiu că este posibil.

Jung ne spune că singura posibilitate de vindecare a omului din suferinţele sufleteşti şi bolile fizice, care sunt consecinţa bolilor sufleteşti, nu poate fi aflată decât prin realizarea personalităţii umane, prin iluminarea ei şi „transsubstanţializarea” acesteia. Jung promovează conştientizarea şi restabilirea legăturii dintre om şi cosmos, dintre suflet şi trup, dintre om şi Dumnezeu. El ne-a lăsat o Operă din care învăţăm setea de iniţiere în ştiinţa deplină care este dorinţa de a-L cunoaşte pe Dumnezeu.

În capitolul: Gânduri târzii din opera A.V.R. Jung spune:

„Remarcabil la creştinism este faptul că anticipeză prin doctrina sa o metamorfoză în divinitate, deci o transformare istorică «de partea cealaltă». Aceasta are loc sub forma unui mit nou despre o sciziune în cer, indicată prima dată în mitul Creaţiei...[...] Treapta a treia şi decisivă a mitului este însă chiar realizarea de sine a lui Dumnezeu în formă omenească, ca o împlinire a ideii din Vechiul Testament a căsătoriei divine şi a consecinţelor ei. Încă din perioada creştinismului primitiv, ideea încarnării se amplificase până la concepţia de ...Cristos în noi. Totalitatea inconştientă pătrundea astfel în domeniul psihic al experienţei lăuntrice, conferind omului o intuiţie a configuraţiei lui totale. N-a fost un eveniment hotărâtor doar pentru om, ci şi pentru Creator [...] Continuarea dezvoltării mitului ar trebui să înceapă de acolo unde Sfântul Duh S-a revărsat asupra apostolilor şi a făcut din ei fii ai Domnului; şi nu numai din ei, ci din toţi cei care prin ei şi după ei au primit filiatio, calitatea de copil al Domnului, fiind astfel părtaşi şi la certitudinea că nu erau doar animalia autohtone, izvorâte din pământ, ci, ca de două ori născuţi, îşi aveau rădăcinile în însăşi divinitatea. Viaţa lor vizibilă, fizică era de pe acest pământ; dar omul lor lăuntric, invizibil îşi avea originea şi viitorul în imaginea originară a totalităţii, în Tatăl etern, după cum spune mitul istoriei creştine a mântuirii.”

Vorbind astăzi despre Jung şi credinţa sa în existenţa lui Dumnezeu vă adresez o invitaţie blândă pentru a citi cartea PERSONALITATE ŞI TRANSFER, operă despre care am comunicat prin ultimele articole şi din care avem de învăţat.

Săptămâna viitoare vom vorbi despre FRUMOASA OTIKUBO.