Peste 1000 de copii, poliţişti pentru o zi ! Ochelarii de droguri şi ochelarii de alcool, atracţiile la sărbătoarea poliţiei bistriţene !

Peste 1000 de copii au fost alături de polițiștii bistrițeni cu prilejul sărbătoririi a 197 ani de existență a Poliției Române

Ieri, 25 martie a.c., în contextul sărbătoririi Zilei Poliției Române, Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud și-a deschis larg porțile pentru toți cei care au dorit să ne viziteze.

Peste 1000 de preșcolari, elevi din cadrul școlilor primare, gimnaziale și a liceelor din județ au avut posibilitatea să afle mai multe despre activitatea Poliției în ansamblu.

Astfel, au fost organizate standuri expoziționale cu tehnica și aparatura din dotarea celor mai importante servicii operative, ateliere de amprentare și au putut vedea autospecialele folosite de polițiști la intervențiile la diferite evenimente. De asemenea, Lord – câinele polițist nu a lipsit de la eveniment, încântându-i pe toți cei prezenți.

Totodată, polițiștii de la prevenire au purtat discuții interactive cu tinerii prezenți în legătură cu pericolele ce stau în spatele consumului de alcool și droguri, iar cu sprijinul reprezentanților Centrului de prevenire, evaluare și consiliere antidrog Bistrița-Năsăud au făcut demonstrații printr-un experiment practic, prin testarea ochelarilor de droguri, respectiv de alcool:

• “Ochelarii de droguri” simulează o gamă largă de efecte ce pot fi declanșate de consumul de droguri: dezorientare, modificarea percepției, deficiențe de vedere, schimbarea culorilor, grad ridicat de incertitudine, senzația de pierdere a controlului.
• “Ochelarii de alcool” simulează o intoxicație puternică cu alcool: obiectele par mai îndepărtate decât sunt în realitate, viziune dublă, vitezele sunt evaluate greșit, vederea este semnificativ mai slabă, timpul de răspuns este mai lung, senzație continuă de confuzie/dezorientare și tulburări de echilibru).

În cadrul acestei activității a fost promovată și cariera de polițist, elevii de liceu având ocazia să afle ce înseamnă să fii polițist și care sunt pașii pe care trebuie să-i urmeze pentru a ni se alătura.

Pentru răbdarea lor, cei mici au fost răsplătiți cu bomboane, iar cei mai mari au primit în dar câte un breloc personalizat cu impresiunea unui deget.

Tot cu ocazia Zilei porților deschise, Serviciul de Acțiuni Speciale a organizat o competiție sportivă dedicată elevilor cu vârsta de cel puțin 14 ani. Această întrecere sportivă a fost concepută pe modelul probelor sportive specifice admiterilor în școlile de politie, iar cei interesați au fost elevii care își doresc în viitor o carieră de polițist.

Competiția organizată în sala de pregătire fizică a Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud a adunat peste 100 de elevi din cadrul Colegiului Național Liviu Rebreanu Bistrița, Liceul cu program sportiv Bistrița, Școala Generală nr. 6 Ștefan cel Mare Bistrița și Colegiul Tehnic Sanitar.
Probele au fost diferențiate pentru fete si băieți si au conținut elemente precum tracțiuni, rostogoliri, sărituri, flotări, genuflexiuni , toate contra cronometru. Elevii câștigători au primit diplome de la “mascați”.

Le mulțumim tuturor celor care ne-au vizitat!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]