Peste 190 de câini şi pisici, sterilizate gratuit la Bistriţa

sursa: Asociaţia T.O.R.A. Bistriţa

În perioada 29-31 mai, Asociaţia T.O.R.A. Bistriţa, împreună cu Asociatia RAR (Rumanian Animal Rescue) din SUA, a desfășurat o campanie de sterilizare a câinilor și pisicilor cu și fără stăpân din municipiul Bistrița.

În cele 3 zile ale campaniei au fost sterilizate un număr de 193 de câini și pisici, totodată fiind vaccinate antirabic și polivalent animalele care au avut nevoie de aceste imunizări.

La acțiune au participat 20 de voluntari din Bistrița și 4 medici specialiști din București.

Consideram că această campanie a avut un real succes prin prisma numărului important de animale sterilizate și vaccinate, dar și al numărului mare de persoane implicate.

Pe aceasta cale dorim să adresăm mulțumiri tuturor celor care ne-au sprijinit în această acțiune:
Primăria Municipiului Bistrița, prin Direcția Servicii Publice (Serviciul de Ecarisaj), Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (care a pus la dispozitie 200 de vaccinuri antirabice), Asociaţia Animatera Bistrița (care a asigurat vaccinurile polivalente și a participat cu voluntari), Pensiunea Miracolo (care a asigurat cazarea şi masa medicilor), Echipa “Vinovații fără vină” (care a asigurat sacii și mănușile utilizate pentru colectare resturilor biologice și a participat cu voluntar).

Nu în ultimul rând, dorim să mulțumim medicilor R.A.R , voluntarilor T.O.R.A. și voluntarilor persoane fizice neafiliate unei asociații, care au fost alături de noi de dimineața până seara și fără de care nu era posibilă această acțiune.

Totodată, ținem să mulțumim tuturor bistrițenilor care au înțeles cât de importantă este sterilizarea și vaccinarea animalelor (cu sau fără stăpân ) pentru comunitatea Bistriței.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5