Peste 200 de apartamente din municipiul Bistriţa vor fi reabilitate termic cu fonduri europene

235 de apartamente din municipiul Bistriţa vor fi reabilitate termic la începutul anului viitor, în baza unui proiect cu fonduri europene câştigat de administraţia locală. Proiectul este finanţat din Fondul European pentru Dezvoltare Regională, prin Programul Operaţional Regional, a afirmat primarul Ovidiu Creţu,în cadrul unei conferinţe de presă.

Valoarea totală eligibilă este de 3.437.938,18 lei (finanţare nerambursabilă şi contribuţia beneficiarului, inclusiv cota aferentă asociaţiilor de proprietari). Obiectivul general al proiectului constă în îmbunătăţirea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe proiectate în perioada 1950-1990, prin reabilitarea termică a acestora.

Blocurile de locuinţe care fac obiectul reabilitării termice sunt următoarele: blocul nr. 1 de pe Calea Moldovei, blocul nr. 10 situat pe strada Andrei Mureşanu, blocul nr. 26 de pe strada Decebal, bl. nr. 11 situat pe strada Lalelelor.

,,După acest proiect avem în aşteptare alte două proiecte, unul este la Ministerul Dezvoltării Regionale şi aşteaptă semnarea contractului de finanţare, iar celălalt este în faza de evaluare la Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest. Cele trei proiecte cuprind 2.115 apartamente”, a precizat primarul Ovidiu Creţu.

Potrivit edilului, în perioada trecută, au fost reabilitate termic 980 de apartamente, cu fonduri primite de la Guvern.

Comentarii

19/12/13 09:27
Carcotasul

... si bine inteles... ale celor care ori fac parte din PSD... ori depun un astfel de angajament... nu ?!

06/05/14 12:12
altu

nu mai furati banii de pe geamuri si puneti geamurile la oameni

06/05/14 12:14
altu

bai neseriosilor puneti geamurile la oameni asa cumprevede legea si faceti sivoi o treba buna pana la capat

08/05/14 14:34
nicu

Domnule primar trimite niste oameni seriosi pe teren adica nu din aia care vor un ceai, si sa verifice daca se respecta normele de lucru si toate cerintele pentru reabilitarea blocurilor.

08/05/14 20:21
Bistriteanu

D-le primar poti preciza in ce consta reabilitarea termica. Daca izolatia are grosimea de 5cm. sau 10 cm. efectul reabilitarii este nesemnificativ, banii fiind aruncati pe apa sambetei. Stratul izolator trebuie sa fie de cel putin 15 cm. grosime mai ales ca Bistrita este situata intr-o zona mai friguroasa decat vestul tarii de exemplu.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5