Peste 250 de amenzi aplicate de poliţişti numai într-o singură zi

Poliţiştii bistriţeni au aplicat, marţi, în cadrul acţiunilor desfăşurate pe raza judeţului Bistriţa-Năsăud, peste 254 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 71.995 de lei  şi au constatat două infracţiuni.

“Din totalul sancţiunilor contravenţionale,  214 au fost aplicate ca urmare a încălcării normelor privind circulația pe drumurile publice, 21 pentru nerespectarea normelor privind ordinea și liniștea publică, nouă pe linia combaterii şi prevenirii evaziunii rezultată din achiziții intracomunitare și din comerțul cu legume-fructe, fiind confiscaţi 200 lei, cinci pe linia prevenirii şi combaterii delictelor silvice fiind confiscate 26,26 mc material lemnos în valoare de  2447 lei,  trei privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite şi alte două ca urmare a încălcării normelor privind  paza obicetivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor”, precizează inspectorul Virginia Pîrlea, purtător de cuvânt al IPJ BN.

Potrivit sursei citate, ca măsură complementară, polițiștii au reținut 7 de permise de conducere  şi  au retras 8 de certificate de înmatriculare auto.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5