Peste 30 de persoane şi mascaţii în control la SC STAR GATE Ilva Mică. Avem documentele de la controlul efectuat!!!

În această dimineață o adevărată desfașurare de forţe a avut loc în incinta Societății Comerciale Star Gate SRL, aparținând omului de afaceri Traian Larionesi.  Patru reprezentanți ai Gărzii Forestiere Oradea, doi reprezentanți  ai SICE Târgu Mureș, un reprezentant al DICE București, dar și doi reprezentanți ai IPJ Cluj, însoțiți de mascați, au descins astăzi în curtea societății pentru a efectua un control care avea ca obiect cantitatea de masă lemnoasă care se afla în interiorul societății. Concluziile controlului au fost că nu se constată nicio ilegalitate, iar cantitatea de material lemmos existent provine legal și este justificată cu documente de proveniență, neexistând abateri.

         Reprezentanții societății au declarat în exclusivitate pentru cotidianul Răsunetul că întreaga activitate a societății a fost blocată astăzi, iar presiunea asupra oamenilor a fost una imensă.

         Astfel de controale sunt necesare mai ales că se discută intens despre tot felul de modificări la Codul Silvic, Radarul pădurilor, defrișări, împăduriri, dar de multe ori aceste descinderi sunt teatrale cu implicarea mult mai multor oameni mai ales că aceste acţiuni de forță dau bine la publicul larg. Se ridică o întrebare legitimă: Cine urmează să plătească pentru toată această acțiune? Costurile deplasării unui număr atât de mare de agenți de control și de mascați trebuie să fie unul consistent. Nimeni nu contestă legitimitatea unor astfel de acțiuni, dar un număr atât de mare de oameni ar trebui să fie dislocat în momentul în care există informații clare că o anumită societate este în ilegalitate și că este suspectă de fraude masive.  Vorbim totuși de societăți care au dovedit că lucrează perfect legal și să nu uităm numărul mare de persoane care își câștigă traiul la societățiile vizate de acțiunea polițienească de astăzi.

         Cotidianul Răsunetul a fost singura publicație care nu s-a lansat în speculații privind activitatea mascaților și a organelor de control la societatea lui Traian Larionesi și a așteptat, așa cum este deontologic, să se afle în posesia unor informații clare și concrete pentru a le putea prezenta cititorilor noștri doar adevărul. Vom reveni cu amanunte în edițiile viitoare!!!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5