Peste 300 de turişti au admirat Poiana Narciselor

În ultimele zile, jandarmii montani din Rodna au efectuat patrulări pe Muntele Saca, la Poiana Narciselor din arealul Parcului Naţional Munţii Rodnei.

"În această perioadă narcisele sunt înflorite şi atrag mai ales la sfârşit de săptămână foarte mulţi turişti din ţară şi din străinătate. Elevi dar şi localnici au vizitat în ultimele zile zona care este protejată de lege. Jandarmii montani din Rodna efectuează în această perioadă patrulări în zonă pentru a fi la dispoziţia turiştilor cu sfaturi privind modul de comportare pe timpul excursiilor în poiană. Potrivit jandarmilor montani din Rodna, la acest sfârşit de săptămână, în zonă au urcat foarte multe persoane dornice să vadă multitudinea de narcise din această perioadă, ca urmare aceştia au însoţit mai multe grupuri care au urcat în poiană", precizează lt. Georgeta Caşvan, purtător de cuvânt al IJJ BN.

Şi la sfârşitul săptămânii viitoare se estimează un aflux de turişti cel puţin la fel de mare în zonă.
***
Rezervaţia naturală aflată în Munţii Rodnei, are o suprafață de 5 ha şi reprezintă o poiană cu narcise (Narcissus angustifolius) pe versantul estic al muntelui Saca, la o altitudine de 1600 m, într-o asociaţie dominată de Barba Ursului.
Pe muntele Saca, din masivul cristalin al Rodnei, se poate ajunge plecând din localitatea Valea Vinului, situat la 8 km de Rodna Veche. Din Valea Vinului pleacă către muntele Saca două poteci mai bune: prima urcă spre vest spre Dealul Popii iar a doua urmăreşte Valea Secii şi apoi urcă pe versantul sudic al Dealului Popii. Drumul până la Vârful Saca durează 3 ore din Valea Vinului.

Comentarii

12/05/14 11:09
Vizitator

Poiana Narciselor din arealul Parcului Naţional Munţii Rodnei, nu este singura singura rezervatie naturala de acest fel din tara.Cea mai mare rezervaţie naturală de narcise din Europa, se afla în satul braşovean Vad, unde in fiecare an, la sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena,se organizează Festivalul Narciselor. Si totusi, rezervatia de narcise din Muntii Rodnei are o serie de particularitati, fapt pentru care ar trebui sa fie mai mult promovata de catre Administratia Parcului Naţional Munţii Rodnei. De altfel, diversitatea floristica din Muntii Rodnei, face zona atractiva tot timpul anului. In acest sens, exista o lucrare a regretatului profesor Livius Gubesch, intitulata „Excursii botanice în Munţii Rodnei” aparuta in revista „Natura” seria biologie-nr. 3/1968. In aceasta lucrare sunt prezentate speciile de plante din Muntii Rodnei cu perioada lor de inflorire, intre care si narcisele sălbatice de pe Masivul Saca. Ar fi un gest frumos din partea Administratiei Parcului National Muntii Rodnei (APNMR) daca ar publica pe site-ul sau acest articol, care se gaseste din ce in ce mai greu datorita numarului redus de exemplare pastrate, din colectia revistei Natura din acea perioada.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]