Peste 3000 de locuinţe ANL sunt puse deja în vânzare

În urma aprobării unei hotărâri în şedinţa de guvern din 13 mai, Executivul a decis că 3.321 de locuinţe construite de ANL în perioada 1 ianuarie 2001-1 ianuarie 2004 vor putea fi vândute chiriaşilor, după ce au fost trecute din proprietatea publică în cea privată a statului. În această situaţie sunt şi câteva locuinţe ANL din municipiul Bistriţa.

Prin vânzarea acestor locuinţe ANL, ar urma să se vireze în contul Agenţiei Naţionale a Locuinţelor câteva sute de milioane de euro, sume ce să fie orientate apoi spre noi programe de construcţii de locuinţe.

Secretarul de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, Ioan Andreica, a declarat într-o conferinţă de presă că, valoarea de vânzare a imobilelor va fi stabilită de unităţile administrativ-teritoriale, în baza unei evaluări efectuate de un evaluator independent. Valoarea de vânzare trebuie însă să acopere costul de înlocuire a clădirii şi nu poate fi mai mică decât valoarea de inventar actualizată.

Ca să poată cumpăra imobilele, chiriaşii trebuie să fi locuit neîntrerupt trei ani în locuinţa respectivă, iar contravaloarea trebuie achitată integral. Titularul poate beneficia o singură dată de posibilitatea de a cumpăra o locuinţă ANL, nu o poate înstrăina pe o perioadă de cinci ani de la dobândire, nu are dreptul să deţină o altă locuinţă, iar venitul mediu pe membru de familie nu trebuie să depăşească dublul salariului mediu brut pe economie.

În acest moment, în municipiul Bistriţa sunt 625 de locuinţe ANL, şi se preconizează a se construi alte 138 de locuinţe.

Comentarii

24/05/09 06:25
Vizitator

Cum sa cumpere un chirias o locuinta cand conditia la primire a fost ca venitul mediu pe membru de familie sa nu depăşească dublul salariului mediu brut pe economie?
Din pacate salariile sunt minime...

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5