Peste 50 de elevi și profesori de la Infoel au alergat pentru Spitalul Copiilor

Prof. Cristina Rusu

Deși a fost o sâmbătă mohorâtă, peste 50 de elevi și profesori de la Colegiul Tehnic Infoel Bistrița și-au dat întâlnire în Parcul Municipal pentru a participa la acțiunea ,,Alerg pentru Spitalul Copiilor". Unii participanți nu au venit singuri, ci însoțiți de părinți, frați sau copii, toți însuflețiți de dorința de a ajuta la construirea unui spital de oncologie și hematologie pediatrică în țara noastră.
Mai mult decât atât, vrând să participe, cu orice preț, la acest maraton al omeniei, unii elevi au făcut eforturi mari să ajungă sâmbăta la Bistrița, din alte localități ale județului. Printre aceștia s-a aflat și Flaviu Curta, elev în clasa a IX a B, care a venit de la Șieu, a alergat și a donat bani, iar mai apoi a postat, pe o pagină de socializare, un mesaj prin care îndemna colegii și prietenii virtuali să participe la următoarele ediții ale proiectului ,,Alerg pentru Spitalul Copiilor".
Potrivit Adinei Kiraly, organizator al evenimentului la Bistrița, participarea la ediția cu nr. 17, desfășurată ieri în Parcul Municipal, a fost cea mai numeroasă și cea la care s-au adunat cei mai mulți bani (1102 lei). După finalizarea activității, printr-o postare publicată pe un site de socializare și preluată de un cotidian online din presa locală, Adina Kiraly a mulțumit participanților, în general, și celor din Infoel, în special: ,,Mulțumesc dragi profesoare pentru mobilizarea elevilor Colegiului Tehnic Infoel Bistrița, vă aștept cu mare drag și la următoarele ediții".
Proiectul ,,Alerg pentru Spitalul Copiilor" este inițial de Asociația ,,1 leu" care propune ca timp de trei ani, fiecare român să doneze un leu, o dată la nouă luni sau patru lei în total, pentru a strânge suma de 80 de milioane de lei necesară construirii unui spital de oncologie și hematologie pediatrică la București. Participarea la acțiunile organizate de această asociație constă în donarea sumei minime de 1 leu și alergare simbolică pe aleile parcului.Următoarea ediție a proiectului va avea loc în data de 8 aprilie 2017.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]