Fondurile europene îşi pun amprenta

Peste 60 de copii din Teaca se bucură de o grădiniţă ca în poveşti

Marţi, 1 octombrie a.c., a avut loc la Teaca inaugurarea noii Grădiniţe cu orar normal, la care au participat prefectul judeţului - Ioan Ţintean, preşedintele Consiliului Judeţean - Emil Radu Moldovan, primarul comunei Teaca – Iustian Damian Muntean, consilieri locali, cadre didactice. Au fost prezenţi şi principalii beneficiari ai acestui modern şi impunător local de educaţie, cei 60 de copii împărţiţi în trei grupe. În alocuţiunile lor, mai marii judeţului s-au declarat mulţumiţi şi impresionaţi de calitatea lucrărilor efectuate de constructor, îndemnându-i pe cei prezenţi ca rezultatele întregului proces instructiv-educativ care se va desfăşura de-acum în condiţiile dintre cele mai moderne, să fie pe măsura eforturilor depuse pentru existenţa acestei adevărate perle a infrastructurii şcolare de care nu multe localităţi ale judeţului se bucură.

          De fapt, întregul proces de modernizare a infrastructurii şcolare din ultimii şase ani de la Teaca este rodul preocupării permanente a primarului Iustian Damian Muntean pentru atragerea de fonduri europene concretizate în proiecte de acest gen, noua clădire şcolară făcând parte integrantă din proiectul de dezvoltare rurală pe Măsura 322 în valoare de peste 2 mil. de euro, din care 200 de mii de euro fiind destinaţi construcţiei acestei clădiri şcolare, pentru anii 2014-2020 fiind pregătite deja proiecte în valoare de peste 40 mil.de euro.

          Am privit cu dragoste prichindeii prezenţi la festivitate, spontani, liniştiţi, fără premeditare şi gânduri ascunse, fericiţi şi entuziasmaţi profund că au un asemenea local în care vor fi instruiţi, pe care nici nu l-au visat vreodată, gândindu-mă totodată cu tristeţe la ce mai este astăzi educaţia, în aceste timpuri problematice care ne tulbură viaţa celor mari şi a celor mici laolaltă. Am aflat o definiţie concludentă şi viabilă de la marele pedagog Rene Hubert: „Educaţia este o integrare: integrarea forţelor vieţii în funcţionarea armonioasă a corpului, integrarea aptitudinilor sociale în vederea adaptării la grupuri, integrarea energiilor spirituale, prin mijlocirea fiinţei sociale şi corporale, pentru dezvoltarea completă a personalităţii individuale”.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5