Peste 6200 persoane au fost angajate în Bistriţa-Năsăud, prin măsurile active derulate de AJOFM B-N

În 2014, prin implementarea măsurilor active, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa-Năsăud a reuşit să încadreze 6204 şomeri, ceea ce reprezintă 95,45% din ceea ce şi-a propus prin programul de ocupare. Interesant este faptul că majoritatea persoanelor angajate provin din mediul rural, cea mai mare pondere având-o persoanele cu vârsta peste 45 ani.

         „Din cei 6204 şomeri angajaţi, 1088 au fost încadraţi la angajatori care beneficiază de subvenţii. De asemenea, 423 şomeri au beneficiat de alte facilităţi”, a declarat directorul executiv Otilia Râpan, în cadrul unei conferinţe de presă.

         Altfel,  prin Centrul de Formare Profesională Bistriţa din cadrul AJOFM, au fost derulate 39 programe de formare profesională (dintre care unul s-a desfăşurat la Penitenciarul Bistriţa). Nu mai puţin de 844 şomeri au participat, gratuit, la aceste programe de formare, dintre care 644 le-au şi absolvit. În perioada de monitorizare, au fost încadraţi ca urmare a participării la aceste programe de formare profesională nu mai puţin de 478 şomeri.

         „Bursele locurilor de muncă au constituit un alt aspect important din activitatea instituţiei, astfel că, pe lângă cele două burse tradiţionale – bursa generală şi cea pentru absolvenţi – a mai fost organizată, în luna noiembrie, o bursă la cerere. La aceste acţiuni au participat 157 agenţi economici,  aproape 1200 persoane aflate în căutarea unui loc de muncă. La aceste acţiuni, agenţii economici au prezentat o ofertă de peste 1000 locuri de muncă vacante”, a explicat Otilia Râpan, în cadrul conferinţei de bilanţ.

         Merită amintit faptul că Bistriţa-Năsăud este printre cele cinci judeţe în care au fost încheiate convenţii aferente contractelor de ucenicie, în baza Legii 279/2005, republicată. "AJOFM B-N a încheiat 12 convenţii pentru acordarea de stimulente financiare, conform Legii 279/2005, aferente unui număr de 12 contracte de ucenicie. Convenţiile au fost încheiate cu un agent economic din Bistriţa. Programul de ucenicie la locul de muncă se organizează pentru calificarea de agent de curăţenie clădiri şi mijloace de transport”, a precizat şeful AJOFM B-N.

         Nu în ultimul rând, a punctat Otilia Râpan, AJOFM B-N a organizat, pe parcursul anului 2014, nu mai puţin de 13 activităţi de orientare şi consiliere profesională pentru 250 elevi din clasele terminale de la CN „Andrei Mureşanu”, Şcoala Gimnazială „Lucian Blaga”, Şcoala Gimnazială nr.1 sau Liceul Tehnologic de Servicii.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5