Pictorul Transilvaniei, expoziţie la Bistriţa

Complexul Muzeal Bistriţa - Năsăud în colaborare cu Asociaţia culturală pictor Octavian Smigelschi organizează miercuri, 10 august 2016 expoziţia de artă şi pictură monumentală Octavian Smigelschi – pictorul Transilvaniei. Vernisajul expoziției are loc la Casa Argintarului din str.Dornei nr. 5 începând cu ora 17,00 urmată de cea de-a doua parte a expoziției etalată la Biserica Evanghelică din Herina unde sunt expuse cartoanele pentru catedralele din Sibiu și Blaj.
Expoziţia prezintă pentru prima dată în Bistriţa creaţii ale pictorului Octavian Smigelschi 1866-1912, într-o serie de evenimente care ne propune întâlnirea cu artistul Octavian Smigelschi - una dintre personalitățile de primă mărime ale culturii româneşti de la începutul anilor 1900.
Colecţia de pictură pe care Asociaţia culturală Octavian Smigelschi o posedă şi o prezintă publicului prin diverse evenimente cultural artistice, muzicale şi editoriale, e una dintre cele mai valoroase opere pe care ne-a dat-o pictura ardeleană în prima jumătate a secolului XX. O viaţă pentru artă, o artă pentru viaţă – aceasta a fost deviza vieţii pictorului, care a dovedit pas cu pas puterea de a dărui. În viaţa sa scurtă, Octavian Smigelschi a abordat o mare diversitate tematică: peisaje, portrete, compoziţii simboliste, figuri animaliere, studii de costume şi draperii, statuete din argilă, un fel de bozetti, utilizate în studiul costumului, subiecte româneşti de la ţară şi pictură monumentală religioasă, în tehnici de mare diversitate, unele dintre acestea fiind invenții proprii (tuş, cărbune, acuarelă, ulei, pastel, frescă, marmură de ciment colorat). Artist de formaţie academică, ambiţios şi perseverent, dar de o profundă sensibilitate, cu o educaţie europeană firească la un intelectual ardelean al epocii, Smigelschi este un creator format într-un mediu multicultural, a cărui creație este în primul rând profund românească, dar în același timp de o modernitate europeană. Un aspect al operei laice a lui Smigelschi fiind adâncirea psihologică şi analiza atentă a stărilor sufleteşti.
La sfârşitul secolului XIX Octavian Smigelschi se apleacă spre pictura bisericească, prima realizare în acest segment al artei fiind iconostasul bisericii din Ilva Mare realizat în 1898. Urmează minunatul drum al cercetării şi totodată al împlinirii în acest domeniu prin seria picturilor religioase, realizate imediat după pictarea Catedralei Mitropolitane din Sibiu, pentru bisericile năsăudene din Poiana Ilvei, Şanţ, Romuli, Măgura Ilvei şi Lunca Ilvei. La numai treizeci şi opt de ani, Smigelschi este creatorul neobizantinismului românesc ce corespunde plenar tradiţiei noastre, unde în epoca medievală şi premodernă s-au încrucişat cele două concepţii artistice europene, una venită din răsărit, minunatele exemple constantinopolitane şi ravennate, alta transmisă din Apus în formele ei clasicizante exprimate prin arta Renaşterii.
Artist complex, Smigelschi a asimilat atent şi a trecut prin filtrul sensibilităţii sale anumite teme, motive, tendinţe ale simbolismului european, conjugate cu o adâncă motivaţie personală, devenind astfel la sfârşitul secolului al XIX –lea şi primul deceniu al secolului XX, primul nostru artist de o acută modernitate.
Expoziţia Octavian Smigelschi – pictorul Transilvaniei din Casa Argintarului din Bistriţa şi expoziţia de pictură monumentală Octavian Smigelschi – între porţile Orientului şi Renaşterea Occidentului de la Biserica din Herina sunt deschise publicului până în data de 24 septembrie 2016.
Curator expoziție, Alexandru Constantin CHITUŢĂ

Vă așteptăm cu drag!

MANAGER,
Gavrilaș Alexandru

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5