PNL BN: Președintele Consiliului Județean tratează cu dispreț hotărârile justiției

Partidul Național Liberal constată cu îngrijorare că președintele Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan are un comportament dictatorial și comite un abuz de putere prin refuzul de a pune în aplicare o sentință judecătorească definitivă.  

În ședința de miercuri, 27 ianuarie 2016 Consiliul Județean ar fi trebuit să constate că hotărârea de invalidare a mandatului consilierului PPDD Ștefan Todea pe care a adoptat-o în 26 martie 2014 a fost anulată prin sentința definitivă a Curții de Apel Cluj. Cu alte cuvinte judecătorii au stabilit că Ștefan Todea n-ar fi trebuit să-și piardă mandatul și prin urmare acesta este consilier județean.

În loc să se limiteze în a pune în aplicare decizia instanței, președintele Radu Moldovan s-a ascuns în spatele unor tertipuri administrative și a cerut consilierilor județeni să voteze dacă dau sau nu curs sentinței. Consilierii PSD, partidul pe care-l conduce și aliații lor au refuzat să voteze, așa că președintele Consiliului Județean s-a spălat și el pe mâini de responsabilitate.

Astfel de jocuri politicianiste nu mai păcălesc pe nimeni și realitatea rămâne una singură: aceea că președintele Radu Moldovan alături de consilierii PSD și aliații lor se consideră mai presus de hotărârile judecătorești pe care le pun sau nu în aplicare după bunul lor plac și după interesele de partid.

Îi cerem președintelui Consiliului Județean Bistrița-Năsăud să înceteze cu aceste acte repetate de sfidare a justiției și să pună de îndată în aplicare hotărârea judecătorească a Curții de Apel Cluj.

 

Copreședinte PNL BN, Stelian Dolha

Copreședinte PNL BN, Eugen Curteanu

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5