Poemele Zoreniului

Să te întorci acasă, să retrăieşti sentimentele de altădată prin intermediul versurilor nu poate fi decât un lucru bine cuvântat. Poetul Valentin Marica aduce, în volumul „Absidă pentru ziua a treia”, frumuseţea satului Zoreni. Cartea, apărută cu sprijinul Primăriei Sânmihaiu de Câmpie, în colecţia „Scriitorii la ei acasă”, iniţiată de Ion Vădan, la Editura Dacia, surprinde prin poveştile versificate ale oamenilor neaoşi din zona de Câmpie a judeţului nostru: „Jucându-se, un înger a aruncat o stea/ Deodată, steaua a făcut petale/ Să ai mireasmă şi limbă de clopot/ Sat mic, cât e un deal şi-o vale”. O poezie precum o vecernie, prin intermediul căreia poetul îşi trage sufletul o zi şi o noapte, iar rana se leagănă în amintire: „Când îmi dădeai traista cu pâine/ Şi-o legai în pleoape de măr/ Udai, mamă, făina albă a clipei/ În lacrimi şi-n tremur de cer”. Precum un cântec de limbă amară care sălăşluieşte întru nemurire, poezia este declaraţia de dragoste peste timp adresată mamei: „Ţie slabă mână ce m-a scăldat întâi/ Cu greu îţi urci privirile la grindă/ Ascunsă-n foi de Biblie, la căpătâi/ Doar umbre vin de umeri să te prindă”. Aici, la Zoreni, „E-n pământ şi e în stele/ Cumpăna fântânii mele”, adică cărarea spre cer atunci când „În fiorul crucii, pun tăceri de zori”.

Volumul este o adevărată carte de vizită a acestor meleaguri, unde la marile sărbători ne căutăm identitatea în fărâma de credinţă ce a rămas peste timp ca un liant perfect al sufletului nostru. Aici viaţa se adapă în fântâna veşniciei, iar stelele veghează pentru bunul mers al trăiniciei noastre.

O poezie precum o rugă: „În smoc de iarbă e lumânare ochiul/ Şi cerul rădăcină de lemn dulce”. Versuri tulburătoare sunt cele adresate Cezarei, invocată peste timp pentru a acorda măcar un surâs întru nemurirea frumuseţii. De Crăciun, totul este desprins din basme: „E cerul lapte dulce/ Văzduhul este râu/ Mir îşi ia pământul/ Pe tălpi şi peste brâu”. Este momentul în care îngerul coboară peste lumea satului, în casa cu grinzi, dând o altă conotaţie trăirilor. Acum, drumeţul se reîntoarce acasă, aşezându-se la masă atunci când „Cumpănă peste dorul ce a ars/ Timpul e trup şi e soartă”. Poezia lui Valentin Marica musteşte de dragostea pentru părinţi: „E iarăşi seară când vă pipăi urma/ În ţărna drumului, şi drumu-i pustiu/…/ Sunteţi frumoşi în cioareci şi-n ie/ Atât de neted vă e în seară pasul/ Iertaţi-mi rătăcirea şi uitarea/ Vă strig acum, dar amuţeşte glasul”.

Volumul este cu atât mai emoţionant cu cât este însoţit de scrisorile îngălbenite de timp adresate de mamă fiului plecat spre alte rosturi în viaţă. Scrisori care au adevărate valenţe poetice: „Valentinuţ, zilele de vară petrecute cu noi au fost foarte scurte, ca un vânt, au trecut apoi micuţul mamei, eu te cuprind cu amândouă mânuţele mele” sau „Dragul măicuţii, eşti copiluţul meu cel scump, fotografiat în a mea inimă pentru faptele bune şi cinstite”. O poezie de pus la rană pentru a vindeca dorul de acasă.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5