Poeta Olimpia Brendea Deşliu, din Nimigea, a plecat spre veşnicie

Poetă. Debut cu poezie în Făclia (1986).
Volume: Punţile fulgerului, 1991; Scenariu lăuntric, 1993; Planete de rouă, 1993; Balanţe cu polen, 1994; Chilia de chihlimbar, 1995, Lacrimă şi har, 1998; Crâmpeie de miracol, 1998; Ierbarul vârstelor, 1998; Rânduiala ierbii, 1999; Blazonul verii, 1999; La masă cu vântul, 1999; Leac pentru suflet, poeme şi micropoeme, 2002; Vecernie cu greieri, poeme şi micropoeme, 2002; Generoasa lumină, 2004; La marginea adevărului, 2005; Altarul inimii, 2005; Ritualul naturii, antologie haiku, 2010.
A fost membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj.

AUTOPORTRET

Îţi sângerează toamna pe gene
şi tu tot mai zâmbeşti norilor alergători,
umbli trufaşă cu brăţări pe glezne
ca şi cum ai face parte dintre nemuritori,

Îţi sângerează dorul pe buze
şi tu tot mai stai pitită între cuvinte,
pe obraji îţi pictezi tataie ruje,
oglinda ca o făţarnică se ascunde printre imagini ostenite.

Îţi sângerează vrăşmaşa vreme în suflet
şi tu tot mai alergi uşoară cum e fulgul,
râzi schimonosiţii duşmani şi-i prefaci în
pamflet,
apoi pregăteşti din vorbe rugul
şi-i arzi legaţi de necinstitul lor secret.

Îţi sângerează flori de toamnă în ochi
şi tu tot mai porţi ochelari eleganţi de soare,
pe stradă te plimbi când ploaia pică în stropi,
calci sprintenă peste ceasul ce moare.

O, tu măiastră nu-ţi fie de deochi,
de ce măsori cu paşii umbra ce pică din sperietoare?!

ULTIMUL JOC

Rude am printre lucruri,
printre şoptitele izvoare,
printre flori de-a pururi,
printre razele de soare.
Rudă sunt cu primăvara,
odată cu arborii înmuguresc,
rudă sunt cu mândra vară
când zbor pe aripi de vultur
cu legănat fecioresc.
Rudă sunt cu pârguita toamnă,
port în sân mere domneşti,
cu via sunt geamănă.
Închin un pahar de must
în cinstea brumei care la tâmple
mă albeşte şi mă face din bătrâneţe să gust,
alunec pe derdeluş cu gesturi simple
şi mă cred în copilărie,
dar degeaba fac ce-am făcut atunci,
fiindcă parşiva soartă scrie -
tu nu te mai piti prin lunci,
ceasul tău vechi stă să se oprească
şi cu joc de-ascunselea îţi va schimba a ta mască!

Doamne, hăul cum se cască!