POEZIA, CA MANIFESTARE SENSIBILĂ

Obiectul artei este frumosul, al ştiinţei adevărul. Frumosul este manifestarea sensibilă a ideii, nu ideea absolută, ci latura afectivă a conştiinţei. Materia sensibilă a poeziei n-o dau cuvintele, indiferente sub raport estetic, ci imaginile pe care le creează prin auzirea acestor cuvinte, de aceea poezia este acea cunoaştere specifică a cosmosului prin intermediul metaforei. Cunoaşterea poetică este intuitivă şi nu conceptuală şi stă pe un raport între lumea sufletească şi lumea fizică.
Poezia este sentiment înalt exprimat prin tropi, însă este şi emoţie, cu acel farmec al limbajului care constituie sensul celor aleşi. La Eminescu, de pildă, avem armonia versurilor, uneori onomatopeică, cu folosirea numerelor proprii în rimă cu o perfectă adaptare a expresiei la fond.
Arta este divertisment, după Aristotel, iar plăcerea artei izvorăşte din intuiţie, în mod necesar imităm aspecte ale naturii, însă imităm natura valabilă, de adevăr ne apropiem prin scrupule de verosimilitate, iar opera de artă se vertebrează prin unitatea tematică. Horaţiu recomandă, sub pedeapsa râsului batjocoritor, abţinerea de la combinaţiile nefireşti şi nelogice de imaginaţie, impunând astfel de la început poeţilor în formare respectul cadrului natural şi grija de verosimil. În termeni abstracţi, Horaţiu implică în creaţia artistică imitaţia naturii pe bază de scrupul verosimil şi apasă pe preocuparea de carenţă a imaginii. Dacă Aristotel aşează scopul artei în producerea de plăcere, Horaţiu îi atribue funcţiuni utile. În „Arta Poetică” afirmă simţul moderaţiei, valoarea socială a bunului simţ, studiul vitalităţii cuvintelor, limpezimea exprimării, pretinde ca poetul să cunoască diferitele convenienţe cerute de natura diferită a genurilor literare, să-şi aleagă subiectele din tezaurul public.
Căutând a comenta explicativ atitudinea romantică, Baudelaire mărturiseşte, „Pentru mine, romantismul este exprimarea cea mai recentă, cea mai actuală a frumosului.” Morala veacului presupune curs liber personalismului sensibil şi imaginativ, iar slobozirea sentimentelor şi imaginaţiei din mortala disciplină raţionalistă, înseamnă că societăţile au lăsat în urmă anumite prejudecăţi, reguli de artă şi convenţii, acum lumea admite o viaţă sentimentală, îndrăzneli de imaginaţie, atitudini personale şi originalităţi.
Edgar Poe propune un ideal metafizic de artă, de poezie şi o imagine de poet-inginer, Baudelaire propagă pe suprafeţe impresionante acelaşi ideal, fără argumentări şi aceeaşi efigie de poet, nealterată, Mallarme amplifică, în sensul metafizic, estetica primită şi se extenuează studiindu-i posibilităţile de realizare într-o operă unică, iar Valery transformă voluptatea studiului acestor posibilităţi, studiu pe care îl extinde asupra tuturor funcţiunilor sufleteşti, în modalităţile de existenţă, în stil de viaţă. Conceptul modern al poeziei, care modelează şi literatura noastră poetică de azi şi sub a cărei forţă toate ridigităţile au devenit plastice, îmbracă astfel autoritatea unei tradiţii centenare.

Comentarii

31/07/12 09:03
ioan rus

Nu ar strica ghilimelele şi amintirea autorilor din care preluaţi idei, fie chiar hegel.
john

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]