Poezia din calendar

Radu Feldiorean şi Ioan Cioba au prezentat, în cadrul întâlnirilor de pe luna ianuarie ale Societăţii „Conexiuni”, un „Calendar 2014”, de zile şi poezie – cea din urmă aparţinând poetului Ionatan Piroşca, trist şi devreme plecat în nemurire. Acesta s-a născut la 30 mai 1958 în Brăila, a publicat volumele „Cu faţa la cruce”, „Tabla înmulţirii cu cerul”, „Poema iubirii”, „Liniştea dintre două tăceri”, „Ferestrele împărăţiei”, „Iertare pentru ghimpi”, „Îngerul cel mai scurt înspre mâine” şi „Trecerea prin Icoană”. În 2008, a devenit membru al USR. În 2009 s-a îmbolnăvit de cancer şi în 2010 a murit, la vârsta de 52 de ani. „Toată poezia lui este o rugăciune”, mărturisesc fiicele, Eva şi Rebeca Piroşca, ce-i semnează o frumoasă descriere.
Calendarul, operă de arte, poezie şi pictură, la care se poate adăuga şi timpul, se numeşte „Omul cu semnu-ntrebării” şi este editat de revista „Grai”.
Ce-ar fi zilele fără poezie? Ce-ar fi poezia fără zile?
Luna ianuarie începe cu versurile: „S-a lărgit seara asta ca să mă încapă/ am umerii grei ca şi pietrele care cad în gol/ şi n-am ştiut niciodată ce taler s-a aplecat/ de m-a umplut până la tâmplă durerea// apoi timpul s-a dat la o parte să trec/ eu vedeam de aproape cum se năruie/ casele lutului în lupii lui/ aşa că am întinerit ziua/ şi i-am dat drumul spre rugăciune/ eram fiul de împărat al ferestrelor/ şi numai Tata ştia”...
Iar luna decembrie se închide aşa: „Mai avem de mers Doamne prin vânt mai avem/ şi cui să spunem toate astea dacă nu ţie?/ trec întrebările mele printr-o cruce de lemn/ şi se fac poezie// libertatea este să fii şi eu sunt/ adevărul m-a slobozit pe pământ/ ca pe o sălbăticiune a îndurării/ libertatea este să fii şi eu sunt/ omul cu semnu-ntrebării”...
Pentru unii dintre noi, viaţa ţine cât ţine poezia. Anul scris cu poezie adună, de fapt, în paginile lui, o viaţă. Un an, un timp, un anotimp din timpul lui Ionatan Piroşca.