Poezia gândului creştin

Poetul Ciprian Iulia Şoptică aduce în colecţia Editurii Gens Latina, din Alba Iulia, coordonată de Virtigil Şerbu Cisteianu, volumul de versuri „Dumnezeu n-a murit”. Cartea, pe a cărei copertă este o reproducere după Michelangelo Buonaroti din „Judecata de Apoi”, musteşte de poezie religioasă, începând cu poemul care dă titlul volumului, până la versurile în care este oglindit chipul iubirii: „Dumnezeu n-a murit/ El a înviat a treia zi/ După Scripturi./ Iar apoi/ Ne-a sfinţit/ Ne-a mântuit/ Ne-a retrezit”, fiind cel care „În Rai ne-a suit/ Eternizând Fiinţa”. Poeme precum Psalmii heruvimilor şi serafimilor din care aflăm că „Dumnezeu s-a născut om”. Acest gen de versuri se potriveşte ca o aripă de înger tânărului poet care ne spune vers cu vers că „Dumnezeu e în noi”. Dorind ca sufletul întristat „Să bea din fântână/ Apa cea fără de sete/ Întru bucuria luminii”, Ciprian oferă creştinilor soluţii versificate întru mântuire, ca la Judecata de Apoi, roadele duhului să fie vizibile. Conştient că fără Dumnezeu: „Urâtul şi scârba/ Se vor cuibări în noi/ Precum vipera în stânci”, poetul recurge la rugăciune, la expunerea frumosului precum în psalmul Sf. Apostoli Petru şi Pavel: „Încingeţi-vă mijloacele cugetului/ Deschideţi-vă inima către Dumnezeu/ Fericit este omul cel tainic al inimii/ Care a primit de sus, din sfintele înălţimi/ Binecuvântata sămânţă a binevoirii”. Când sufletul gol se ascunde „Sub smochinul de piatră neroditor”, certat de divinitate, salvarea se găseşte în întoarcerea la frumuseţea chipului duhului sfânt.

O bună parte a volumului este dedicat versurilor de dragoste, sub genericul „Adamul de după Eva”. O poezie în care poetul descoperă „Ca pe un înger în prealabil/ Mituind cu zâmbete şi mângâieri/ Zarea viselor din vecie”, adică iubirea renăscută din cântecul păsării Lotus, sub zâmbetul soarelui care, la braţ cu luna, aduce stelele mai aproape de noi: „Arzând iubito, Lutu-ţi stă înfipt în lumină/ Ca un frumos stârv de lună”. Ştiindu-şi originea, Ciprian Iulian Şoptică nu se încumetă să sufle cu vers peste condiţia umană pentru ca mai apoi să urmeze pe Iisus „Până la poarta cerului/ Deasupra-ţi izvorând/ Ca apa râului”. O poezie a întâlnirilor şi aşteptărilor în care eternul cuvânt zideşte un nou început, iar Maica Domnului veghează cu dragoste precum în poemul „Rugul spin”, unul dintre cele mai frumoase din acest volum: „Rug de candelă aleasă/ Maica Sfântă Împărăteasă/ E a Tatălui mireasă/ Mare milă omenească/ O Marie cea cerească/ Născătoare de lumină/ Şi de Duhul Sfânt prea plină/ Ca o flacără nestinsă/ Ce în pieptu-ţi e aprinsă/ Nesecat izvor de lacrimi/ Şi ale Fiului tău patimi”.

Nu lipsesc poeziile dedicate celor apropiaţi, remarcându-se poemele dedicate mamei, cea care este binecuvântată de Dumnezeu cu puterea de a da viaţă: „Să nu uiţi, cerule/ Sfânta a cărei braţe dulci/ M-a legănat aievea în pruncie/ Să nu uiţi Cerule/ Pe aceea în a cărei pântec/ S-a plămădit cu har/ Dorul de fiinţă”.

În capitolul „Căderea vorbii” descoperim sensul adevărat al cuvântului care era de la Dumnezeu şi Dumnezeu era cuvântul, poetul declarând, pe aripile eternităţii: „Tânjesc după sensul creaţiei/ Căutând pe Marele Creator”.

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]