Poezia nu moare: Răsar trei tinere talente

Cu ocazia Zilei Internţionale a Poeziei, 21 martie, la Societatea Scriitorilor Bistriţeni – Conexiuni, au debutat trei tineri poeţi: Andrei Onighi, Anamaria Clujan şi Maria Ionaşcă. Aceştia sunt în clasele a IX-a la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” şi sunt olimpici la mai multe materii. La început şi-au prezentat creaţiile la Clubul Internaţional Transilvania în cadrul întâlnirilor de seară ale organizaţiei: „Seara Viselor”, fiind ulterior publicaţi pe pagina Clubului: www.romanianoua.ro
Acum a venit momentul ieşirii la rampă în forul critic al scriitorilor bistriţeni Conexiuni, fiind jurizaţi şi analizaţi de către arbitrii scrisului bistriţean: Elena M. Câmpan, Menuţ Maximinean, Victor Ştir, Ştefan Veşcari, Nicolae Vrăşmaş, Virginia Brănescu, David Dorian, Suzana Deac, Iulia Paţiu, etc.
Abordând trei stiluri diferite, tinerii magicienii ai cuvântului, întrupează în metafore, sintagme şi rime sensul existenţial al vieţii lor şi evenimentele care la marchează tinereţea. Astfel în creaţia lor căutarea persoanei iubite, prietenia, Dumnezeu, singurătatea, moartea, dorul, viaţa şi sensul ei, natura, etc. devin personajele care le dau nume gândirii şi simţirii lor.
Pentru Maria Ionaşcă gândul poate întreba; frunzele, crivăţul, fructele coapte sunt mijlocul de comunicare al emoţiilor în care amintirea şi iubirea năvălesc; umbra devine o persoană care o urmăreşte şi noaptea vrăjeşte în imperturbabil toată existenţa.
Maria Ionaşcă: Mă pierd ..mă regăsesc ..
Mă pierd în vise, mă regăsesc în stele
Simt praf de stele, în gândurile mele.
Mă pierd în lucruri, mă regăsesc în vise
Sunt un cuvânt pe foi încă nescrise.
Mă pierd în vrajă, mă regăsesc în basm
Sunt ironia frazei pline de sarcasm.
Mă pierd în noapte, mă regăsesc în zori
Sunt sunetul răsfrânt pe-arcuşuri de viori.
Mă pierd în mare, mă regăsesc în râu
Sunt piatra preţioasă din veşnicul pârâu.
Mă pierd în lacrimi, mă regăsesc în rouă
Sunt stropul de iluzie, al norilor când plouă.
Anamaria Clujan cultivă versul liber şi este mişcată de întâlnirea posibilei iubiri într-o plimbare nocturnă; exprimă multe senzaţii inexplicabile; fuge neîncetat de un necunoscut care o întreabă mereu, crescându-i frica şi-şi analizează chipul într-o oglindă spartă.
Anamaria Clujan: Nimic nu mai e la fel
Foneştul frunzelor aduce toamna,
Gândurile aruncate în vântul dur
Se pierd şi ele.
Cu tot, cu tot...
Triste sunt, Doamne , despărţirile!
De culoare,de iubire,de soare.
De tot ,de tot..
Nimic nu mai e la fel.
Nimic ca ieri,diferit de mâine,
Şi e toamnă în lume,
Şi un vânt în suflet.
În locul acela deschis
Dar care pare închis
Şi e târziu,târziu de tot.
Să vrei când nu mai e culoare,
Acum nu mai e nimic, nimic la fel.
Nimic ca ieri şi totul diferit de mâine.
Cu tot cu tot…
De tot de tot…
De tot de tot
Andrei Onighi gravitează între stilul clasic şi marile probleme existenţiale: moartea bunicii, marea iubire, singurătatea, moartea celui mai bun prieten şi macrocosmosul mării vieţii. Peste tot discuţia cu divinitatea este punctul de referinţă al discursului poetic.
Andrei Onighi: Solitudine
Te-ai înălţat pe nori de fum,
Te-ai înfrăţit cu zare,
Lăsându-mi inima în scrum,
Fugit-ai vrând scăparea...
În zborul tău nu m-ai lăsat
Să fim iar împreună,
Căci aripi tu mi-ai retezat
Adânc sub clar de lună.
Şi nici pe cerul tău pustiu
Nu mă primeştia acuma,
Căci încercând mereu să viu,
M-alungă iar furtuna.
De când pe raze tu te-ai dus
De-atunci sunt în ruine,
Şi, acum, priveşte spre apus
Să-ţi aminteşti de mine...
Plini de energie, jovialitate şi suflu nou, cei trei mici sculptori în cuvânt promit ca prin consecvenţă, revelaţie şi muncă să devină continuatorii poeziei bistriţene şi de ce nu, poate naţionale...
Prof. Florin I. Bojor

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5