Suplimentul "Răsunetul Cultural", realizat de Societatea Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud şi USR Cluj

Poezii de Carmen Sylva în traducerea lui George Coșbuc

C O N F L U E N Ț E

Cina cea de taină

Zise Crist: "O să mă vândă
Unul dintre voi!" Şi-amară
I-a pătruns atunci durerea
Pe-ucenici, şi-L întrebară:
Doamne, eu?

Şi Ion nestrămutatul,
Vai, şi Petru, plin de spaimă,
Şi 'mprejur din nou cu toţii
Tremurând pe rând îngaimă:
Doamne, eu?

Ce să zic atunci eu, biata,
Eu cu inima mea slabă –
Când şi cei tari în credinţă,
Când şi însăşi stânca 'ntreabă:
Doamne, eu?

 

 

Rugăminte

Mai ia-mă-n poală, mamă dragă,
Că-i noapte-acum de tot,
Şi-aşa-i de lung şi larg iatacul –
Mi-e somn de nu mai pot.

Să-mi cânţi şi cântecul de-aseară,
Să-mi spui şi basme-apoi
Cu smei, să ne sbârlim iar, mamă,
De frică amândoi.

Şi când mi s-or închide ochii
Uşor tu să mă pui
În pat cum faci când stând plecată
Zici: puiul mamei, puiu!

 

 

Copacul

Caldul soare-al verii ţese-acum ferice
Fire lungi prin aer, tort de-argint curat;
Bate-o dulce boare câmpu 'nrourat
Legănând prin lanuri aurul din spice.

Frunzele gătite ca de sărbători
Râd, pe spate vesel capul şi-l aruncă –
Un copac, el singur, gol de tot pe luncă
Stă 'ntratâta lume de cântări şi flori.

N'are bucurie nici de vânt şi ploae,
Nici de cânt de paseri, nici de cuib cu pui;
Din podoaba 'ntreagă a vieţii lui
Nu-i rămase bietul nici măcar o foae.

Ce ruşine, Doamne! Cât de bucuros
Tu te-ai duce, duce să te-ascunzi departe
Prin pustii cu neguri, printre stânci deşarte,
Ori să vie vântul să te-asvârlă jos.

Dar el stă, sărmanul, stă 'nrădăcinat –
Iată vie-un fulger şi-o să mori! Nu plânge!
Nu! Veni furtuna vai, numai spre-a frânge
Crengi din el, lăsându-l şi mai ruşinat!

 

 

Fluturi sărutându-se

 

Cu gene 'ncins-a ochii tăi
Cel ce-a creiat din veci iubirea,
Iar ei sclipiri de soare-au prins
Şi-un fulger umed li-e privirea.

 

Cu drag eu genele-ţi ating
Cu genele-mi de tremur pline,
Din ochi clipesc aprins şi des –
Şi ast-fel te sărut pe tine.

 

Bătând din aripi, când ne sunt
Unite-aprinsele pleoape,
E par' că soarele-ar luci
Şi 'ntr 'însul ne-am uita de-aproape.

 

Atunci eu sorb în ochii mei
Privirea ta, şi mă 'mpresoară
Scântei, un râu adânc de foc –
Iar genele mi se scoboară.

 

Se face noapte 'n jurul meu!
Eu pier în stângerea clipirii,
Bătând din ostenite-aripi,
Topit de flacăra iubirii.

 

 

 

Sonet

Precum lumina unui singur soare
Prin lumea-ntreagă-şi răspândeşte focul,
Chemând la viaţă nouă pe tot locul
Puterea cea-n etern renăscătoare,

Se luptă 'n veci prin nori să se strecoare
Şi' n văi şi munţi şi-n codrii vezi tu jocul
Lucorii ei ce-aduce iar norocul
Bogatei toamne-a-tot-dăruitoare:

Un suflet mare tot aşa învie
Cu sfântu-i foc ce-n juru-i răspândeşte
Pe cei ce stau pierduţi în letargie,

Nu vrea să facă robi şi nu orbeşte,
Că el e creator nici el nu ştie,
Dar singur Domn el totul stăpâneşte.

Furtuna zice…

Furtuna zice: Eu cunosc

Pe oameni că le sunt duşmană!
Iar bruma zice: Îi cunosc
Şi eu, că-n suflet le fac rană!
Dar soarele râdea: 'i cunosc
Mai bine eu, că le dau hrană!

 

 

 

 

 

 

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]