Politică
|
Fiecare dintre noi avem năzuinţe, vise şi idealuri. Toţi credem că suntem mai buni, mai deştepţi şi mai frumoşi decât ceilalţi, dar că nimeni nu recunoaşte asta.
Ne vedem în posturi foarte... |
Purtătorul de cuvânt al PSD BN, consilierul judeţean Daniel Suciu, consideră că „mai onorant pentru Ioan Nelu Botiş ar fi să plece din politica bistriţeană”, inclusiv din funcţia de deputat de... |
|
În acest an, Partidul Social Democrat a optat pentru un alt mod de a sărbători Ziua Internaţională a Muncii. Sub egida „1 Mai – Ziua Muncii Verzi”, social-democraţii anunţă că „încep curăţenia în... |
Forfotă mare la Senat printre aleşii PDL şi nu numai. Nu prea le stătea gândul la legi sau la alte chestiuni de acest gen. Toată lumea era interesată de banii pentru Programul ,,Asfaltarea a 10.000... |
|
Preşedintele Partidului Conservator Bistriţa-Năsăud, Sorin Mareş, nu a ratat prilejul de a mai arunca două vorbe înspre ex-ministrul Ioan Nelu Botiş. După mai multe intervenţii în care a criticat... |
Conservatorii bistriţeni se reunesc astăzi, în cadrul Consiliului Judeţean, for care va stabili nominalizările pentru sondajele de opinie care se vor realiza la nivelul judeţului şi al municipiului... |
|
Ziariştii de la HotNews.ro, citând surse interne din Partidul Democrat Liberal, au anunţat cele patru nominalizări din tabăra lui Emil Boc pentru funcţia de prim-vicepreşedinte. „În urma negocierilor... |
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean, a declarat că documente privind activitatea Asociaţiei “Parteneriat Euroactiv” au fost înaintate atât la ANI cât şi la Departamentul de Luptă... |
|
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a finalizat activitatea de evaluare în cazul ex-ministrului Ioan Nelu Botiş, anunţând oficial că a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) cu privire la... |
Cazul ex-ministrului Botiş face furori şi stârneşte replici pe holurile Parlamentului.
După ce premierul Emil Boc a declarat, că Ministerul Muncii a fost şi va rămâne al PDL, pentru că ,,textul... |
|
Premierul Emil Boc a declarat, miercuri seară, la Constanţa, că Botiş este un om onest, care a înţeles că a greşit şi a demisionat din funcţia de ministrul al Muncii.
,,Ministrul Muncii, aşa cum am... |
Ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiai Sociale, Ioan Nelu Botiş, consideră că îşi va anunţa demisia numai dacă Agenţia Naţională de Integritate va constata că se află în conflict de interese, în... |
|
Studenţii liberali şi-au desemnat, la sfârşitul săptămânii trecute, noile structuri de conducere.
|
Pe site-ul internet www.citynews.ro, pagina de Bistriţa-Năsăud, a apărut o ştire referitoare la promovarea de către subsemnatul, Rusu Andrei şi Florin Găurean a unui proiect de hotărâre de consiliu... |
|
Secretarul general al Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, a declarat la Bistriţa, că îl preferă la şefia PDL pe Theodor Paleologu, pentru că acesta nu participat precum Emil Boc şi Vasile... |
Liderul PDL Bistriţa-Năsăud, deputatul Ioan Oltean, a ales să-şi petreacă Duminica Floriilor în Moldova. Alături de premierul Emil Boc, echipa de susţinători - miniştrii Elena Udrea, Anca Boagiu,... |
|
De o bună bucată de vreme, în orăşelul nostru, se aud voci care spun că se vor întâmpla lucruri cutremurătoare pe ,,taraba politică”, la alegerile locale din 2012.
Cei mai ,,secretoşi” au fost... |
Este o sfidare şi o jignire la adresa tuturor cetăţenilor judeţului, ceea ce face preşedintele Consiliului Judeţean, Liviu Rusu. Vreau să remarc încă o dată, modul dictatorial, în care conduce... |
|
Liberalii sunt cuprinşi de febra sondajelor. Până la finele lunii, mai exact până pe 25 mai, liberalii trebuie să definitiveze listele cu cei care vor fi înscrişi în sondajele interne pentru... |
Anul trecut, la începutul lunii iulie, Guvernul a decis ca persoanele care deţin în proprietate mai multe clădiri să achite impozite majorate cu 65%, 150% şi 300%, în funcţie de numărul caselor... |
|
Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, consideră că potenţialul formaţiunii de a strânge voturi în Transilvania este mult mai mare decât arată ultimele rezultate electorale, dar organizaţiile au... |
Conferinţa Judeţeană a Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat va fi convocată în 7 mai, evenimentul urmând să se deruleze la …sediul organizaţiei, de pe str. Gh. Şincai. Potrivit comunicatului... |
Pagini
Meniu principal
Ultimele stiri
Sâm, 13:51
Casă afectată de un incendiu la Budurleni Sâm, 10:29
Profesorul și scriitorul DUMITRU POPIȚAN s-a întors în școala unde a învățat, prin lumină și cuvânt Sâm, 09:31
Andrei Marga: Mai mult decât etică Sâm, 06:58
La mulţi și binecuvântați ani doamnei Floare Gaftone, secretar general al municipiului Bistrița! Cultura
De ani buni, poetul și traducătorul Valeriu Stancu este prezent la Bistrița, la cele două mari...
Comentarii
Becleanul, gazda Forumului Orașelor Mici din România: Administrație, investiții și dezvoltare durabilă
Iuliu -
Vin, 15:42
Reforma administrației centrale și locale, menită să scoată România din criza economică în care se...
Poetul și traducătorul Valeriu Stancu, la Bistrița
Pop V. -
Vin, 09:31
Păcat că marele poet nu e recunoscut în România natalâă și străinii îl apreciază mai mut. Maestrul...
Poetul și traducătorul Valeriu Stancu, la Bistrița
Pop V. -
Vin, 09:29
Păcat că marele poet nu e recunoscut în România natalâă și străinii îl apreciază mai mut. Maestrul...
Robert SIghiartău (deputat PNL): Prima grijă a noului Guvern a fost împărțirea funcțiilor și reorganizarea structurilor de putere
un cetatean -
Joi, 16:28
Pai tocmai asta a vrut mereu PSD, nu intamplator au blocat restructurarea bugetara, dar au votat ci...
Robert SIghiartău (deputat PNL): Prima grijă a noului Guvern a fost împărțirea funcțiilor și reorganizarea structurilor de putere
Dorel de Bistrita -
Joi, 11:29
Precum in Cer, asa si pe Pamant ... frate Robytza ! Si Dvs ati facut la fel... ! Bine ar fi ca...
Aniversări
În ceas aniversar, adresăm doamnei FLOARE GAFTONE, secretar general al municipiului Bistriţa, sincere urări de bine însoțite de multă sănătate,...
Este o dată importantă în calendarul domnului doctor Claudiu Moldovan, medic de familie al comunității din Lechinta, care își aniversează ziua de...
Este o zi specială pentru chef Elena Rus din Tiha Bârgăului!
In Memoriam
Într-o zi cu soare, la început de octombrie 2026, profesorul de sport, slujitor devotat al Liceului „Liviu Rebreanu” din Bistrița și scriitor cu...


































