Poliţie

Un copil a fost lovit usor de o masina. Accidentul a avut loc pe Bulevardul Independentei, vizavi de Kaufland. La fata locului a fost alocat un echipaj de prim ajutor, anunta Cristina Racila de la...
Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice și ai Direcției de Ordine Publică din Poliția Română au organizat o amplă acțiune, la nivel teritorial, în județele Mureș, Suceava și...
Eveniment mai aparte organizat în parcarea unui supermarket, din municipiul Bistrița. Azi, la Selgros, polițiștii de la Rutieră și Prevenire au participat la evenimentul ”Fii motociclist pentru o zi...
Polițiștii de combatere a criminalității organizate și procurorii D.I.I.C.O.T.  din  Bistriţa-Năsăud cercetează o femeie şi doi bărbați pentru trafic de minori. Cei trei sunt bănuiți că ar fi găzduit...
La data de 24 aprilie a.c., un bărbat, de 48 ani, din Bistrița, în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului, pe fondul consumului de alcool a pătruns pe contrasens, părăsind partea...
La data de 24 aprilie a.c., un bărbat, de 49 ani, din Bistrița, în timp ce conducea un autoturism prin localitate, la efectuarea unui viraj spre dreapta ar fi fost acroșat de o bicicletă, pe care se...
La data de 24 aprilie a.c., un bărbat, de 59 ani, din Satu Nou, în timp ce se deplasa cu bicicleta prin localitate, la o intersecție de drumuri nu ar fi acordat prioritate de trecere unui autoturism...
Astăzi, 20 aprilie a.c., poliţiştii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității împreună cu polițiștii Serviciului de Acțiuni Speciale și cei ai Postului de Poliție Braniștea au răspuns...
La data de 19 aprilie a.c., un bărbat, de 64 ani, din Podirei, în timp ce conducea un autoturism pe DN 17, prin localitatea Viișoara, pe fondul nepăstrării unei distanțe corespunzătoare, a intrat în...
În ultima perioadă, polițiștii Serviciului de Ordine Publică – Biroul pentru Combaterea Delictelor Silvice împreună cu specialiștii Gărzii Forestiere Bistrița-Năsăud au efectuat controale și...
La data de 19 aprilie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice împreună cu specialiști din cadrul Direcției Sanitar – Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Bistrița...
Ieri, 19 aprilie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistrița – Năsăud au depistat un tânăr, de 24 de ani, din Feldru, care era urmărit...
La data de 17 aprilie a.c., polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au depistat în trafic un bărbat, de 39 ani, din Cepari, în timp ce conducea prin localitate un moped radiat din circulație și...
La data de 17 aprilie a.c., pe DN 17, în Şieu Măgheruş, un bărbat, de 46 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, ar fi efectuat o manevră de întoarcere neregulamentară, moment în care...
Ieri, 17 aprilie a.c., o femeie, de 67 ani, din Bistrița a sesizat poliția, prin apelul unic de urgență112 despre faptul că, în timp ce se deplasa pe o stradă de pe raza municipiului, o persoană...
La data de 17 aprilie a.c., în cadrul cercetărilor efectuate într-un dosar penal, privind săvârșirea infracțiunii de furt, faptă înregistrată inițial cu autor necunoscut, polițiștii de la...
Polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au efectuat semnale regulamentare de oprire în trafic, unui autoturism care circula pe DJ 172 B, prin localitatea Parva. Persoana care conducea autoturismul...
Un năsăudean a avut parte de un sfârșit cumplit în Dublin. Conform stiridiaspora.ro bărbatul avea 49 de ani și se numea Ioan Artene Bob. El lucra în capitala Irlandei în construcții de mai bine de un...
Ultimele două săptămâni  au fost marcate de o perioadă specială din an, cea a sărbătorilor pascale. Pentru cetățenii județului Bistrița - Năsăud acest context  a reprezentat o binemeritată perioadă ...
Înainte de Sluja Învierii, sâmbătă, la ora 22.29, Poliția a fost sesizată prin SNUAU 112 despre faptul că, în cartierul Ghinda din municipiul Bistrița, un grup de persoane tulbură ordinea și liniștea...
Luni, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi s-au sesizat din oficiu cu privire la producerea unui accident rutier pe raza localității Maieru, soldat doar cu pagube materiale. „În urma...
În ultimele zile, poliţiştii rutieri au depistat mulţi şoferi care au urcat la volan după ce au consumat băuturi alcoolice. În cazul unora, au fost provocate şi accidente rutiere.

Pagini

Subscribe to Poliţie
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]