Poliţiştii anunţă “filtre de iarnă” pe DN 17, la Mureşenii Bârgăului

Poliţiştii rutieri vor fi la datorie, pentru ca traficul rutier şi pietonal să se desfăşoare în condiţii de normalitate. În acest sens, în zonele în care va ninge, şi îndeosebi pe DN17 în zona Mureşenii Bîrgăului – Piatra Fântânele, vor fi efectuate verificări privind echiparea corespunzătoare a autoturismelor pentru sezonul de iarnă., anunţă inspectorul Antonela Gorgan, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Bistriţa-Năsăud.

Poliţiştii recomandă conducătorilor de autovehicule să circule cu prudenţă, să reducă viteza de deplasare şi să evite manevrele riscante, care nu sunt absolut necesare, precum depăşirile pripite, având în vedere avertizarea meteo privind răcirea accentuată a vremii, căderea de precipitaţii sub formă de ninsoare şi intensificări ale vântului.

În plus, Poliţia Rutieră atenţionează că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei. De asemenea, autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante. Pentru neechiparea corespunzătoare se retrage certificatul de înmatriculare, iar valoarea amenzii este de la 630 la 1.470 de lei (între 9 şi 21 puncte amendă).

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5