Poliţiştii bistriţeni vă doresc sărbători de iarnă în siguranţă!

Sub acest slogan, Inspectoratul de Poliţie Bistriţa-Năsăud derulează, pe parcursul acestei săptămâni, campania de prevenire –informare destinată locuitorilor municipiului Bistriţa. Pe parcursul celor cinci zile premergătoare Crăciunului, poliţiştii de proximitate, elevii voluntari, poliţiştii de la structura de prevenire şi cea rutieră vor veni în întâmpinarea cetăţenilor cu informaţii preventive pe mai multe linii de victimizare.

Luni, acţiunea a vizat tematica prevenirii furturilor din locuinţe. Astfel, în zona Casa Ambient, pe Pietonalul Liviu Rebreanu, dar şi în zona Macon, au fost distribuite pliante principalelor firme de pază şi protecţie, firmelor care comercializează astfel de sisteme, dar şi celor care vând materiale de construcţie. De asemenea, au avut loc întâlniri cu administratorii asociaţiilor de locatari din municipiul Bistriţa şi, nu în ultimul rând, cu cei din zonele cu aglomerări mari de locuinţe în construcţie.

Astăzi, în vizorul Poliţiei este tema prevenirii furturilor din autoturisme. Astfel, în parcarea Mihai Eminescu, de la ora 11, bistriţenii pot vedea cât de uşor este să forţezi portierele unei maşini pentru a fura un GPS sau o poşetă lăsate la vederea curioşilor, infracţiunea fiind, bineînţeles, simulată de către poliţişti. Poliţiştii vor distribui pliante, stikere, odorizante auto, brelocuri şi fluturaşi informativi pentru a atrage atenţia şoferilor că „paza bună trece primejdia rea”.

Miercuri este ziua dedicată prevenirii furturilor din societăţile comerciale, mai ales din hipermarketuri. Joi, poliţiştii le vor explica bistriţenilor care trec prin Piaţa Împăratul Traian, Piaţa Decebal şi Piaţa Calea Moldovei cum să se protejeze împotriva hoţilor din buzunare, genţi etc. Ultima zi a campaniei, readuce în atenţie siguranţa rutieră, fie că vorbim de pietoni sau de şoferi, menţionează inspectorul de prevenire Mihaela Moldovan.

De altfel, în această perioadă, „cu scopul de a asigura tuturor bistriţenilor sărbători fără evenimente neplăcute, poliţiştii vor fi prezenţi la datorie, acţionând pentru combaterea încălcării prevederilor legale privind ordinea şi siguranţa publică, prevenirea faptelor cu violenţă în mediul stradal şi infracţiunilor contra patrimoniului, pe raza judeţului”, informează purtătorul de cuvânt al IPJ BN, subinspectorul Antonela Gorgan. Potrivit acesteia, se va acţiona cu efective mărite în vederea fluidizării traficului în perioada premergătoare sărbătorilor şi pentru reducerea gradului de victimizare a participanţilor la trafic, astfel încât să fie evitate ambuteiajele în trafic datorate aglomerării specifice perioadei, în special în zona spaţiilor comerciale.

Mai mult, în colaborare cu jandarmii, va fi suplimentat numărul de patrule pentru prevenirea infracţionalităţii stradale în mediul urban şi rural, în special în zonele aglomerate şi locurile de comercializare a produselor specifice sărbătorilor de iarnă. Nu în ultimul rând, conform Planului de acţiune naţional „Foc de Artificii”, vor fi efectuate verificări în ceea ce priveşte legalitatea achiziţionării, deţinerii, comercializării şi folosirii de obiecte artizanale şi de amuzament pe bază de amestecuri pirotehnice, de către persoanele juridice şi fizice.

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]