VACANŢĂ ÎN SIGURANŢĂ

Poliţiştii, în campanie de informare la Ştrandul Codrişor

Poliţiştii vor fi prezenţi vineri alături de partenerii lor la Ştrandul Municipal Codrişor, urmând să deruleze o serie de activităţi preventive de informare a tinerilor.

Astfel, începând cu ora 12.00, la ştrandul municipal, poliţiştii desfăşoară activităţi în vederea reducerii riscului de victimizare şi de implicare a tinerilor bistriţeni în activităţi infracţionale, dar şi pe linia prevenirii consumului de droguri în rândul acestora, în cadrul campaniei „Vacanţă în siguranţă”, precizează inspectorul Antonela Gorgan, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Bistriţa-Năsăud.

În intervalul 12.00-16.00 sunt programate concursuri şi jocuri recreative, de baschet, pictură, muzică etc., iar între orele 16.00-18.00 doi DJ locali vor mixa cele mai bune piese pe placul tinerilor.

!În colaborare cu Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog, Direcţia Judeţeană de Tineret şi Sport BN şi Direcţia de Sănătate Publică BN, ofiţerii de prevenire a criminalităţii vor promova activităţi sportive şi de recreaţie ca alternativă la consumul de droguri şi substanţe halucinogene. Această activitate încheie campania locală de informare destinată creşterii gradului de siguranţă a elevilor în perioada vacanţei de vară - VACANŢĂ ÎN SIGURANŢĂ. Poliţiştii bistriţeni continuă însă demersurile preventive şi vor fi prezenţi în această vară cu informaţii şi sfaturi utile în taberele şcolare, în zonele turistice şi de agrement din judeţ", menţionează sursa citată.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]