Poliţiştii îi sfătuiesc pe elevii de la "Lucian Blaga" cum să aibă o vacanţă în siguranţă

În această perioadă, poliţiştii sunt în mijlocul elevilor pentru a le reaminti sfaturile preventive în vederea reducerii riscului de victimizare şi de implicare a acestora în activităţi infracţionale pe perioada de vară, anunţă inspectorul Antonela Gorgan, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Bistriţa-Năsăud. Ofiţerii de prevenire vor fi prezenţi în şcolile din municipiul Bistriţa pentru întâlniri cu elevi din ciclul primar, gimnazial şi liceal.
Astăzi, de la ora 11.00, poliţiştii se vor întâlni cu elevii Şcolii Generale nr. 5 ,,Lucian Blaga”, iar mâine, de la ora 12.00, cu elevii de la Grupul Sanitar Bistriţa.
„În perioada 18-29 iunie, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud se alătură demersului Poliţiei Române, care desfăşoară la nivel naţional o campanie de informare destinată creşterii gradului de siguranţă a elevilor şi tinerilor în perioada vacanţei de vară 2012. Poliţişti din cadrul structurilor de prevenire, ordine publică - proximitate, rutieră, investigaţii criminale se vor întâlni cu tinerii în şcoli, în parcuri, în cluburi, ştranduri şi alte zone de interes pentru aceştia şi le vor pune la dispoziţie informaţii despre cum să nu devină victime ale infracţiunilor sau despre ce consecinţe atrage nerespectarea legii”, precizează inspectorul Antonela Gorgan. Potrivit sursei citate, temele de interes vizează mai multe paliere, cum ar fi dispariţiile de minori, agresiunile sexuale, delincvenţa juvenilă, circulaţia în siguranţă, autoprotecţie în diverse situaţii, siguranţa pe internet.
În această campanie, partener al IPJ BN este Inspectoratul Şcolar Judeţean, materialele preventive fiind transmise la toate şcolile din judeţ pentru a fi discutate de elevilor cu profesori şi diriginţi în ultimele zile de şcoală înainte de vacanţa de vară.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5