Săptămâna aceasta,

Poliţiştii rutieri au în vizor centura de siguranţă şi dispozitivele pentru copii

Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier desfăşoară, în perioada 12-18 septembrie a.c., campania preventivă SEATBELT sub egida Organizaţiilor Poliţiilor Rutiere Europene TISPOL.

Potrivit datelor furnizate de IPJ Bistriţa-Năsăud, “poliţiştii vor fi prezenţi în trafic pentru a preveni producerea de evenimente rutiere şi pentru reducerea riscului de victimizare a persoanelor pe fondul neportului centurii de siguranţă şi neutilizării dispozitivelor de reţinere omologate pentru transportul copiilor”. Poliţiştii vor acţiona 24/24 ore pe drumurile din judeţ şi în localităţi.

Participanţii la trafic trebuie să ştie că, potrivit legislaţiei, copiii cu vârsta sub 12 ani sau cu înălţimea sub 150 cm trebuie să poarte centuri de siguranţă adaptate greutăţii şi dimensiunilor lor, iar cei cu vârsta sub 3 ani se transportă numai în dispozitive de reţinere omologate. De asemenea, conducătorilor de autovehicule le este interzis să transporte copii cu vârstă de până la 12 ani pe scaunul din faţă, chiar dacă sunt ţinuţi în braţe de persoane majore, în timpul deplasării pe drumurile publice. Mai mult, nici aimalele de companie nu au voie să stea …pe scaunul din faţă.

Centura de siguranţă nu este obligatorie pentru conducătorii de autoturisme, pe timpul executării manevrei de mers înapoi sau care staţionează, pentru femeile în stare vizibilă de graviditate, pentru conducătorii de autoturisme care execută servicii de transport public de persoane, în regim de taxi, când transportă pasageri, pentru instructorii auto şi examinatori, dar şi pentru persoanele care au certificat medical în care să fie menţionată afecţiunea care contraindică purtarea centurii de siguranţă.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5