Poliţiştii şi elevii voluntari au pornit caravana siguranţei rutiere

Inspectoratul Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud, prin Serviciul Rutier, Biroul Rutier şi Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, cu sprijinul voluntarilor Poliţiei, au marcat ieri, în municipiul Bistriţa, “Ziua siguranţei rutiere”.

Astfel, o caravană – şoc a traversat oraşul, cu scopul de a-i sensibiliza pe toţi participanţii la trafic despre necesitatea şi importanţa respectării legislaţiei rutiere. De la sediul IPJ BN, maşinile Poliţiei Rutiere şi „mărturia pe patru roţi a unui accident grav” au plecat spre liceele bistriţene, poposind, pe timpul pauzei, la la Grupul Şcolar Sanitar, Colegiul Naţional “Andrei Mureşanu”, Colegiul Naţional “Liviu Rebreanu”, Colegiul INFOEL şi Liceul cu Program Sportiv. De asemenea, caravana a ajuns şi în Unirea şi la Viişoara, cunoscut fiind faptul că DN 17, pe mai toate sectoarele, este un drum martor la multe evenimente rutiere cu consecinţe grave.

Elevii voluntari ai Poliţiei au împărţit bistriţenilor prezenţi pe Pietonal şi materiale cu caracter preventiv, tot acest demrs înscriindu-se în campania „Săptămâna prevenirii criminalităţii”.

“Totodată, poliţiştii rutieri vor fi prezenţi în trafic pe raza judeţului, în acest sfârşit de săptămână, ca de fiecare dată, pentru a supraveghea desfăşurarea în condiţii de siguranţă a circulaţiei”, îi atenţionează pe şoferi subinspectorul Antonela Gorgan, purtător de cuvânt al IPJ Bistriţa-Năsăud.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5