Pompierii profesionişti, în prag de sărbătoare

Cu prilejul „Zilei Pompierilor” din România, care se sărbătoreşte în fiecare an la 13 septembrie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bistriţa” al judeţului Bistriţa-Năsăud a organizat o lămuritoare şi pertinentă conferinţă de presă, la sediul I.S.U. „Bistriţa”, în data de 11 septembrie, începând cu ora 12.00, la care au participat comanda inspectoratului, reprezentanţii mass-media acreditaţi şi purtătorul de cuvânt al I.S.U. „Bistriţa”.
Inspectorul şef al I.S.U. „Bistriţa” al judeţului B-N, lt. col. dr. ing. Constantin Florea, a făcut o pertinentă şi edificatoare prezentare a activităţii I.S.U., cu statistici şi argumente veridice din activitatea profesioniştilor pompieri, care dau dovadă de un înalt profesionalism şi acţionează în situaţii extreme, cu o rapiditate şi tenacitate ieşite din comun, salvând vieţi şi bunuri materiale.
A fost abordată o vastă problematică privind semnificaţia „Zilei Pompierilor din România”, analiza situaţiei operative la nivelul judeţului B-N, concluzii rezultate în urma controalelor pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă executate la instituţii publice şi localităţi din judeţul B-N, în perioada 01.01.2014 – 31.08.2014 şi Măsuri de apărare împotriva incendiilor la construirea, exploatarea şi întreţinerea coşurilor pentru evacuarea fumului.
Spicuim din Analiza situaţiei operative: în primele opt luni ale anului 2014, serviciile profesioniste pentru situaţii de urgenţă au participat la 6289 intervenţii, din care: 131 incendii, 81 alte situaţii, 46 acţiuni pentru asistenţa persoanelor, 134 acţiuni pentru protecţia comunităţilor, 83 incendii de vegetaţie şi altele; 5814 cazuri de urgenţă asistate de SMURD, iar serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă au intervenit independent la 13 incendii, 68 acţiuni pentru protecţia comunităţilor, 47 alte situaţii de urgenţă, 46 incendii de vegetaţie şi 9 intervenţii la asistenţă persoane.
S-au efectuat un număr de 643 controale, fiind constatate un număr de 4576 deficienţe, 1899 au fost soluţionate pe timpul controalelor, iar alte 622 au fost sancţionate, dintre care 30 cu amenzi însumând 42.000 lei.
Pompierii trag un semnal de alarmă asupra obligativităţii cetăţenilor de a-şi curăţa coşurile de fum pentru evitarea unor catastrofe.
Reamintim că Grupul de Pompieri al judeţului B-N a luat fiinţă în anul 1968, iar la 1 octombrie 1992 se reînfiinţează Compania de Pompieri Năsăud.
Inspectorul şef Constantin Florea a mulţumit presei pentru mesajele transmise populaţiei, există o colaborare corectă şi bună între I.S.U. şi mass-media.
Îmbucurător faptul că numărul incendiilor a căzut faţă de anul trecut şi datorită muncii profesioniste de prevenire desfăşurată de pompieri.
Activităţile dedicate zilei Pompierilor vor continua astăzi şi sâmbătă.

......................
Citiţi ediţia print !

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5