Pomul cu ouă de Paşte, un obicei săsesc dus mai departe de elevii bistriţeni

Câteva sute de decoraţiuni sub formă de ouă de Paşte, confecţionate de elevii bistriţeni la cercul de pictură de la Centrul Comunitar pentru Tineret, în coordonarea lui Radu Hangan, sau la şcolile de provenienţă, împodobesc un pom din zona Bisericii Evanghelice. Elevii de la Şcoala Gimnazială Lucian Blaga sau Şcoala Gimnazială nr. 4 au dat curs invitaţiei municipalităţii de a înfrumuseţa Piaţa Centrală.

Este pentru a doua oară când o tradiţie săsească este reluată la Bistriţa. Ca şi anul trecut, bistriţenii şi turiştii îl vor putea admira până de Rusalii.

Suntem aici pentru a continua tradiţia săsească, prin împodobirea acestui copac cu ouă, pom care simbolizează venirea marii sărbători pascale. Decorarea acestui pom completează atmosefra de sărbătoare creată deja în oraş prin amplasarea ouălor gigant, în mai multe locuri din municipiul Bistriţa. Vreau să-i felicit pe aceşti copii minunaţi, care s-au implicat în confecţionarea acestor frumoase ouă de Paşti”, a declarat viceprimarul Bistriţei, Cristian Niculae, care a amplasat primele trei ouă de Paşte.

Acesta a mulţumit şi colegilor de la  Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa, care i-au ajutat pe elevi să pună aceste obiecte decorative cu temă pascală în pom, cu autospeciala.

         Viceprimarul Cristian Niculae a urat tuturor bistriţenilor sănătate, pace şi linişte în suflet alături de cei dragi, iar levilor o vacanţă plăcută. 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]