Popas în poezie

Revista de poezie „Poesis”, editată de cotidianul „Informaţia zilei” şi având ca director pe George Vulturescu, prezintă în nr. 210-212 o salbă de materiale care vorbesc despre poezia clasică, modernă şi post-modernă, bogat ilustrate, cu chipurile nemurite ale poeţilor noştri. Ilie Sălceanu vorbeşte, în editorialul „Refuzând literatura”, despre rolul cărţilor în epoca digitală, despre cerul închis în care se difuzează literatura.

Concluzia este: „Condiţia scriitorului este dinamitată de cei din jurul nostru, refuzând literatura”. Andrei Fischof, Viorel Lică, Cassian Maria Spiridon, Horea Bădescu, Daniel Săuca, Marcel Mureşeanu, Adrian Diniş, Claudia Muther, Lucian Perţa sunt câţiva dintre poeţii care semnează în acest număr. Interesante sunt şi materialele lui Ion Zubaşcu – Experimentul poetic din centrul oraşului Satu Mare, interviul cu istoricul literar Dimitrie Vatamaniuc semnat de Mihaela Herghiligiu, cel cu Dan Puric semnat de Adalbert Gyuris, eseul lui Gheorghe Glodeanu despre Eugen Simion, dar şi „Formele fără fond” ale lui Daniel Corbu.

La capitolul „Parodii”, Lucian Perţa ne propune o întâlnire cu Ana Zegrean, prin intermediul poeziei „Deşertul din noi” din volumul „Anotimpuri paralele”, Ed. Limes, 2007. Un amplu spaţiu este dedicat poetului Ioan Pintea care prezintă nu mai puţin de şapte poezii de dragoste dedicate, credem noi, soţiei sale, Violeta, împreună cu care se înfăţişează în revistă. O publicaţie care adună între paginile ei esenţa poeziei româneşti.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5