POPULISMUL DEVASTATOR

Populismul este, vrând nevrând, unul dintre inevitabilele corelative ale democraţiei. Ca să transferi poporului acea virtute a discernământului şi autoritatea deciziei, trebuie, concomitent, să creezi acele premize ale idolatrizării sale şi acea ispită de a-l măguli. Nu-i aşa, poporul te aduce la putere, atunci poporul trebuie linguşit, sedus şi manevrat. Cine spune că nu face electoratului nici o concesie este şi naiv şi ipocrit, doar dictatorii îşi pot permite această incoruptibilitate pentru că ei nu-şi negociază puterea. Pot fi şi populişti, dar atunci o fac spre propriul deliciu.

Dacă mai înainte populismul îmbrăca un anumit iz de inocenţă, astăzi poporul a devenit masă de manevră pentru toţi oportuniştii, demagogii şi aventurierii politici, este acea deturnare de sens care se găseşte în bagajul ideologic al spiritului revoluţiilor, care sunt prin definiţie, populiste, prin forţele mobilizate, revendicări şi toate procedeele care sunt în întregime îmbrăcate în patetic egalitarism. Cruzimile revoluţionare sunt justificate de autorii lor prin mânia populară.

Nazismul şi comunismul au inventat ceea ce se cheamă populism anti-popular. Populismul în zorii apariţiei, cu inocenţa lui, avea totuşi ca motivaţie acea compasiune sinceră, chiar şi cu imaginea lui utopică, pentru valorile şi drepturile poporului, însă totalitarismele dispreţuiesc aceste valori şi drepturi, iar popoarele care, după mulţi ani de intoxicare generală bine orchestrată, îşi pierd spiritul critic şi buna cuviinţă, sfârşesc prin a-şi merita soarta şi dispreţul aferent. Populismul alterează poporul pe care îl flatează, mai ales că îi flatează şi defectele , xenofobia, mania persecuţiei, fudulia deşănţată, lipsa respectului pentru valori.

Populismul este subversiv, creator de confuzii, cu gust pentru disoluţii şi haos. Este greu să scăpăm de fenomenul numit populism, pentru că este greu să igienizăm clasa poltică şi să educăm masele. Recuperarea decenţei şi maturităţii politice pare o iluzie, în primul rând pentru că lui, poporului, îi este greu să fie antipopulist.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5