Poştaşii au pichetat Palatul Administrativ

Joi dimineaţa circa 30 de lucrători poştali din Bistriţa-Năsăud, membri ai Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România, au pichetat Instituţia Prefectului. Demersul se înscrie într-o acţiune de protest lansat la nivel naţional, încă de la începutul lunii februarie. Angajaţii Poştei bistriţene sunt îngrijoraţi cu privire la soarta companiei şi la posibilitatea desfiinţării unor locuri de muncă, dar cer şi salarii decente pentru munca prestată. Lista de revendicări a fost înmânată prefectului Ioan Ţintean, în vederea transmiterii spre ministerul de resort.
„În data de 7 ianuarie 2013, conducerea companiei a solicitat sindicatului acordul pentru modificarea unor articole din Contractul colectiv de muncă, în sensul diminuării unor drepturi de personal. În 9 ianuarie 2013, conducerea companiei a transmis la Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România o adresă prin care solicită sindicatului analiza pentru diminuarea numărului de tichete de masă şi îl informa despre intenţia de a concedia, în cursul acestui an, un număr de 1800 angajaţi din mediu urban. În data de 14 ianuarie, managementul companiei informează sindicatul despre intenţia acesteia de a desfiinţa peste 1300 ghişee poştale din mediul rural, cu efect concedierea a încă 1000 angajaţi din rural”, sunt doar câteva dintre motivele protestului invocate de sindicalişti. În comunicatul remis presei şi semnat de Matei Brătianu, preşedintele SLPR, se precizează că la finele lunii ianuarie, la o întâlnire de lucru la care au participat şefii oficiilor judeţene de poştă, conducerea companiei şi-a anunţat intenţia de restructurare a reţelei poştale în sensul reducerii, cu aproape 50%, a numărului de subunităţi poştale de pe teritoriul ţării.
„SLPR solicită imperativ conducerii Companiei Naţionale Poşta Română renunţarea imediată la acţiunile de tip bolşevic, ca de exemplu ordinul de a fi aduse la cunoştinţa salariaţilor, pe bază de semnătură, de către şefii locurilor de muncă, a minciunilor directorului general referitoare la acţiunile de protest demarate de Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România. Adresele către structurile din teritoriu ale CN Poşta Română, care par concepute şi semnate de comisarii bolşevici sau de comuniştii şi securiştii primitivi ai anilor 1948-1952, prin care cei ce nu aduc ci consumă bani din Poşta Română, încearcă să bage mâna în gâtul celor care au manifestat democratic şi legal la mitingul din 12 februarie şi care doresc să protesteze în continuare împotriva acestui stil agresiv şi neproductiv de conducere”, se arată în comunicatul remis redacţiei.

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]