Postul Învierii Domnului

Cu ajutorul şi mulţumită Tatălui Ceresc, iată-ne ajunşi, în Sfântul şi marele Post al Învierii Domnului. Prilej de a ne veni în fire, precum “Fiul risipitor”. Să ne vedem pe noi înşine, ba mai mult, să simţim şi suferim vicistitudinile păcatelor nostre. Scumpii mei, Tronul Dumnezeirii este mintea noastră. Dar, satana, s-a furişat în inima şi în trupul nostru, ca pe propriul tron. Şi iute aşa, bietul om, datorită mai mult naivităţii, se trezeşte dirijat de cel rău. Omul, el însuşi devenind rău.Omul rău – ochii lui, nu văd decât răul, urechile lui, nu aud, decât răul, mintea lui, nu gândeşte decât răul. El, omul rău, devine mândru, mânios şi mai ales laş. Omul rău este ferecat în poftele sale prin propria-i voie, prin care nici nu se gândeşte să şi-o schimbe, nici nu o consideră drept ceva rău, neştiind poruncile lui Dumnezeu, pe care, din indiferenţă, nu vrea să le caute!

Răul a pus stăpânire pe lume prin plăcerea pe care o provoacă trupurilor şi sufletelor. Este ca un foc ce aprinde inima şi o coboară prin toate mădularele trupului, îndemnându-l la desfrânare, iar păcatul săvârşit creează obişnuinţă încât omul nu mai este capabil să iasă din el decât cu mare, foarte mare greutate. La fel se întâmplă cu patimile, toate devin ca nişte munţi ce apasă sufleul, îl îngreunează, îl strivesc de pământ, nu-i mai dau libertatea să se înalţe către Dumnezeu. Lăcomia, îmbuibarea, ca şi beţia şi toate trei stârnesc pofta desfrânării în om, chemându-se una pe cealaltă. Patimile ard sufletul omului ca nişte săgeţi de foc, distrugându-l...

Dar, scumpii mei, omul poate hotărî singur prin propria voinţă. Răul şi binele nimeni nu-l opreşte, el este liber. Cel care voieşte, se poate înfrâna de la toate viciile şi mintea lui învinge răul din el (nu există “Nu pot!” ci, numai, “Nu vreau!”). Dumnezeu ne-a poruncit numai ceea ce omul poate face. El nu cere niciodată imposibilul, El, nu permite satanei să-l ispitească pe om peste puterile lui. Dragii mei, toate creaturile, - mielul blând, lupul răpitor, vulpea vicleană, şarpele veninos – au acelaşi tip de fire. Numai omul poate avea două firi. Un om poate fi ca un miel blând ce se lasă sfâşiat, altul poate fi ca un lup răpitor. Amândoi sunt însă din aceaşi spiţă. Unul îşi stăpâneşte gândurile, iar celălalt nu. Dumezeu a creat totul curat, iar fiinţele raţionale le-a creat nevinovate, dându-le însă libertatea propriei lor voinţe. Păcatul este cauza tuturor relelor şi a tuturor bolilor.

Patimile senzuale ale sufletului şi ale gândurilor ţâşnesc afară din om prin boli ale trupurilor. Iată cum Dumnezeu ne prilejluieşte ca prin sfintele posturi orânduite, priveghind şi rugându-ne ca să nu cădem în ispită, putem deveni purtători al Harului Ceresc. Dar luăm aminte: - “Pocăinţa este singura voastră salvare!”; “Păcatul nu vine niciodată din afara omului, ci din inima lui porneşte!” , “Ne vom mântui fiecare cât ne-am făcut vrednici prin credinţă şi străduinţă de a fi părtaşi ai Duhului Sfânt”. Adevărata rugăciune este atenţia la Dumnezeu, nu la ceea ce rosteşte gura. Darul Duhului Sfânt se câştigă numai cu luptă mare, cu multă răbdare în ispite şi încercări grele.

Doamne, dă-ne putere să putem duce până la capăt acest sfânt post. Călăuzeşte-ne voia şi învaţă-ne să ne rugăm, să nădăjduim, să credem, să iubim, să răbdăm şi să iertăm. Şi aşa îndepliniţi duhovniceşte, bucuroşi să spunem: HRISTOS A ÎNVIAT!

Sfântul şi Marele Post / A Invierii Domnului nost / În credinţă să vă întărească / Ca-n trăire duhovnicească / Să ajungeţi Invierea lui Hristos / Curăţiţi de tot ce-i hidos / Să puteţi spune cu sufletul împăcat: / HRISTOS A ÎNVIAT!

Părintele monah

IOANICHIE Bălan

Sf. Mănăstire Râşca Transilvană

Mulţumim pentru articol părintelui monah IOANICHIE Bălan, născut la Prundu Bârgăului la 1 februarie, ocazie cu care îi dorim şi pe această cale, multă sănătate în slujba credinţei în Dumnezeu. (N.V.)