Povestea Cristinei

după 2 ani

S-au împlinit doi ani de când Cristina se află în comă profundă în urma unei ampiciline ucigaşă ce i-a fost aplicată la spitalul năsăudean. De atunci micuţa Cristina, la vârsta de 6 ani, a trecut în lumea sfinţilor.

Suferinţele infinite, fantasticul şi ireprezentabilul existenţei ei n-au un sens decât pentru acel care vrea să-şi atenueze amarul condiţiei proprii în comparaţie cu nesfârşitul suferinţei ei.

O lectură obiectivă a acestui articol şi indiferenţa celor puşi să vegheze la sănătatea copiilor noştri converteşte monumentalul acestei drame mai mult divină decât umană, într-o monstruozitate.

Cu adevărat: ce sens poate să aibă pentru un oarecare că Sfânta Cristina stă în nemişcare de peste doi ani, devenind un cimitir al perfecţiunii în bunătate.

În plină activitate de joc şi veselie, ampicilina criminală a aşezat-o la pat fixând-o pe calea suferinţei şi totodată a sfinţeniei.

Din cea mai frumoasă fetiţă, veselă şi jucăuşă, o bijuterie a grădiniţei, a ajuns doar nervi şi oase. Nu schiţează niciun gest, doar plânge fără întrerupere. Ea nu cunoaşte somnul, nu pentru a se lamenta de soartă, ci pentru a implora pe Dumnezeu s-o învrednicească de toate suferinţele.

Obrajii ei – două şanţuri adâncite mereu de cursul neîntrerupt al lacrimilor.

Şi te întrebi: dintr-o iluzia de corp cum s-au putut naşte atâtea lacrimi şi îţi vine să răspunzi că lacrimile au o sursă cerească şi că putea să plângă altcineva prin ele. Poate că lacrimile sunt cel mai mare dar al omului şi cred că le-a cunoscut şi Paradisul (aşa cum spunea Cioran).

Să dea Dumnezeu minunea ca această fetiţă, Cristina, să-şi recâştige frumuseţea anterioară, trăsăturile feţei să se îmbujoreze din nou în prospeţime.

În cazul ei nimic nu este explicabil, dar totul tulbură siguranţa atitudinii noastre.

Privim pe Cristina ca pe o încoronare. Inima ei aparţine cerului. Ea suspendă timpul, mişcarea şi respiraţia.

Mai mult decât sfinţii, Cristina este contemporană a lui Hristos, ce ridică în tabloul pătimirii Crucea Mântuitorului, după ce i s-au aplicat piroanele.

Se înfiripă în sufletul ei acorduri ce o fac contemporană îngerilor. Golurile viaţii ei sunt pauze ale inimii.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5