Povestea lui Haiduc

S-a întâmplat într-un sat de pe Valea Ilvelor, iar povestea mi-a relatat-o un cioban. La turma pe care o păzea, oierul avea doi câini: Haiduc şi Ciobanu. Haiduc, câinele, bătrân, se aciuise la stână de foarte mulţi ani, iar noul stăpân l-a adoptat ca atare. În iarna acestui an, câinele a murit, iar stăpânul l-a îngropat departe de stână. Celălalt câine „l-a plâns” ca un adevărat om şi, zi de zi, îl „vizită” la mormânt. Acolo, tovarăşul lui de păzit oi, respectiv câinele Ciobanu, a zăcut nemişcat zile întregi fără să mănânce, lătrând a jale. După câteva zile stăpânul îl legă să nu mai fugă, dar acesta, cu lanţul la gât luă calea către locul unde era îngropat Haiduc şi plângea aidoma unui om până când căzu şi el mort pe mormântul prietenului său. Pe zăpadă, doar un punct se mai vedea, semn că acolo, lângă stână, doi câini, tovarăşi de-o viaţă, sunt îngropaţi.