SCRISUL şi CITITUL ca TERAPIE

Poveşti adevărate

Cartea Poveşti adevărate este scrisă de Eugenia Zegrean, profesoară de limba română, membră a Societăţii scriitorilor din Bistriţa-Năsăud.

Citite în ordinea aşezării în carte, cele 24 de poveşti, precum Numărul Înţelepţilor Universului, informează, gradat, despre personajul principal, Cristian, de la vestirea că se va ivi în Lume, până la terminarea Clasei I.

Autoarea, prin povestiri scurte, scrise limpede şi elaborat, arată aspecte din viaţa de zi cu zi a unui copil din zilele noastre. Se vede clar că volumaşul e scris de o "profă" de limba română şi asta cu atât mai bine pentru noi, cititorii. Să ne gândim şi la avantajul de a citi, acum, în anul 2008, cât şi în următorii, copiilor asemenea poveşti care au limbajul contemporaneităţii.

Nu că ne-ar displace să citim Poveştile lui Ion Creangă sau basmul Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte a lui Petre Ispirescu, dar, să nu uităm, acesta din urmă a fost scris în 1882, cu limbajul timpului său.

Prin cărţi de povestiri ca aceasta, scrise cu limbajul locului şi timpului actual, dar şi cu evenimente din viaţă petrecute recent şi în mod real, eu cred că aducem un sprijin copiilor.

Cartea Poveşti adevărate poate fi de folos părinţilor şi educatorilor.

Voi aduce câteva argumente în sprijinul afirmaţiei mele:

- găsim în carte exemple despre cum e bine şi cum nu e bine să reacţioneze părinţii când copiii sunt în dificultate. Bune sunt reacţiile şi comportamentele mamei Ana. Întotdeauna cu iubire, calm, cuvinte frumoase şi fermitate.

- este evidenţiat rolul tatălui care pregăteşte din timp fiul în care vede viitorul bărbat din familia ce şi-o va forma:

"- Lasă-l, bărbate, că nu e decât un copil.

De ce să ştie de pe acum de responsabilităţi şi de grijile vieţii?

- Nu zic să-şi facă griji, dar de acum trebuie să înţeleagă că viaţa nu e numai joacă; viaţa înseamnă efort, risc şi aventură, eşec şi succes".

- copilul înainte de a cunoaşte sala de clasă a cunoscut Biserica, deci un lăcaş pentru hrană sufletească şi spirituală şi este bine aşa.

- sunt aduse în atenţie riscuri posibile cu care se poate întâlni copilul căruia trebuie să i se dea drumul să plece singur de acasă la un moment dat.

- se spune, printr-un exemplu reuşit dat de autoare, că: "…pedeapsa nu îi va apropia de ei, poate chiar îi va îndepărta şi mai mult."

- apoi, despre beneficiul mersului la şcoală: "Descoperind lumea cărţilor, copiii se descopereau pe ei înşişi. Încântaţi observau cum li se luminează minţile pe zi ce trece.

Dana şi Cristian erau cei mai buni. În timpul orelor, încordaţi de efortul învăţăturii, copiii uitau de neînţelegerile dintre ei."

- copilul aşteptat întotdeauna cu drag acasă, ritualul meselor în familie, condiţii create ca să îşi poată descărca sufletul.

- rugăciunea împreună.

- semnificaţia sărbătorilor de Crăciun şi de Paşti explicată copilului.

- sunt în cartea doamnei E. Zegrean şi exemple, şi e bine că sunt puţine, cu limbajul celor răi când este descris episodul cu steaua furată: "Cristian şi Paul trecuseră peste emoţiile de la început. […] Deşi era noapte, credeau că nu există nici un pericol pentru ei, fiindcă în acea sfântă seară nimeni nu poate face rău. […] – Bă, dă-mi un pic steaua aia să o văd şi eu, […] Dă-o, bă, că nu ţi-o mănânc! […] – Nu ţi-o dau, că mi-a făcut-o mama spuse Cristian, abia stăpânindu-şi teama. […] – O să spunem adevărul, răspunse Paul. Numai asta ne poate salva."

Iată şi o lecţie frumoasă precum salvarea prin Adevăr.

- urmează exemplul pozitiv cum îşi anunţă Cristian mama prin telefon că este la colegul lui şi că mai întârzie, dar şi îndrumarea mamei:

"Să nu întârzii prea mult, Cristian! La ora prânzului copiii trebuie să fie pe la casele lor.

Să te porţi frumos ţi să-l inviţi şi tu pe Mihai pe la tine."

- descrierea emoţiilor de tristeţe şi bucurie a copilului când constată lipsa mamei şi apoi revenirea ei din povestirile Tainele nopţii şi Învierea sunt adevărate îndrumări pentru omenie şi normalitate pe drumul vieţii.

- o descriere pozitivă a învăţătoarei ce ne dă speranţe, dar şi descoperirea ce a făcut-o copilul despre el însuşi, şi anume că fiinţa lui este importantă.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5