Pr. Maxim Morariu: Botezul famenului etiopian ca dovadă a continuităţii celor două Testamente

Pericopa Apostolului de astăzi aduce în atenţie un episod important din istoria începuturilor creştinismului, legat pe de-o parte de Apostolul Filip şi activitatea lui misionară, iar pe de altă parte, de noul convertit, demnitar al curţii regale etiopiene.
În debutul ei, Sfântul Luca, autorul cărţii Faptele Apostolilor, ţine să precizeze că, acţiunea discipolului mai sus-pomenit se desfăşoară ca urmare a unei porunci, şi nu din proprie iniţiativă. Mesagerul divin, de această dată un înger, este cel care îl îndeamnă să meargă dinspre Ierusalim înspre Gaza, fără a-i comunica însă concret în ce va consta activitatea lui. Detaliile vor veni pe parcurs. Filip se supune, conştient că Dumnezeu îi încredinţează o misiune, şi astfel, ajunge să îl întâlnească pe famenul etiopian, mare dregător al reginei Candachia, cu care interacţionează. Pasajul din Isaia pe care acesta îl lectura, constituie pretextul conversaţiei. Ea capătă o direcţie precisă atunci când, discuţia este concentrată în jurul unui pasaj ce preînchipuie chenoza Fiului lui Dumnezeu, din capitolul 52 al acelei cărţi.
Receptiv la tâlcuire şi entuziasmat de mesajul propovăduit de noul său partener de discuţie, demnitarul va profita de faptul că drumul lor trecea prin vecinătatea unui râu, aşa cum Filip profitase de lectura lui din Isaia, şi va cere să fie botezat. Într-o vreme în care instituţia catehumenatului nu luase încă formele pe care le va îmbrăca în veacurile ulterioare, acest lucru era posibil. De aceea, dorinţa lui va fi îndeplinită. Ba mai mult, în încheierea pasajului, se arată că acesta a avut şi o încheiere de-a dreptul spectaculoasă căci, la finalizarea actului sacramental, ,,Duhul Domnului a răpit pe Filip, şi famenul nu l-a mai văzut" (Fapte 8, 39).
Dincolo de aspectul istoric propriu-zis, pericopa are mai multe semnificaţii. Vom încerca parţial să le reliefăm aici, fără a avea pretenţia exhaustivităţii. E potrivit însă să pornim chiar de la el. Astfel, prin relatarea acestui episod, Apostolul Luca îşi propune să descrie un pasaj inedit din viaţa creştinismului primar. Să prezinte un botez aparte. Într-un mod aproape neobişnuit pentru peisajul neotestamentar, dar obişnuit pentru autorul care, adesea descrie cu o precizie de diagnostician detaliile evenimentelor prezentate, pasajul în cauză conţine atât informaţii cu privire la locul desfăşurării acţiunii (pe drumul ce cobora de la Ierusalim spre Gaza), cât şi cu privire la protagoniştii ei (apostolul Filip, prezenţă cunoscută deja în peisajul scripturistic, şi famenul etiopian, care, deşi nu este prezentat nominal, nu este sortit anonimatului, autorul specificând că era mare dregător al reginei Candachia a Etiopiei).
Prezentarea contextului discuţiei, respectiv lectura celebrului pasaj din capitolul 52 al cărţii lui Isaia, nu e nici el un fapt întâmplător. Prin intermediul lui, autorul îşi propune să înfăţişeze profunda legătură ce există între cele două Testamente, arătând totodată cum, de-a lungul timpului, autorii aghiografi ai celui dintâi au profeţit cele ce urmau să se îndeplinească în cel nou.
Rapiditatea cu care famenul etiopian crede şi cere botezul, are şi ea mai multe semnificaţii. Ea arată cât de adevărate erau cuvintele Mântuitorului care proorocise că Împărăţia lui Dumnezeu se va lua de la fiii lui Israel şi se va da neamurilor, şi subliniază caracterul universal al Mântuiri şi deci, al creştinismului, spărgând anumite clişee cultural-mentale ale vremii.
Iată aşadar că, în ciuda dimensiunii preponderent istorice a pasajului din cel de-al optulea capitol al cărţii Faptelor Apostolilor, el conţine şi o serie de elemente cu valoare morală sau doctrinară. Concluzionând, am putea afirma că, principalele mesaje pe care el le transmite sunt: acela că între cele două Testamente există o puternică legătură, cel Nou fiind ascuns în cel vechi, iar cel vechi fiind descoperit de cel Nou, după cum arăta Fericitul Augustin, şi acela că creştinismul şi mântuirea au valoare universală, şi nu se adresează doar unui singur popor, ci tuturor neamurior.